-
Magistrații beneficiază de pensie de serviciu. Dar judecătorii CCR?
O veche zicală românească spune că „cine împarte, parte-și face.” Nimic mai adevărat și confirmat de viața de zi cu zi. De când lumea și pământul cine are pâinea și cuțitul, taie și spânzură și, pus în fața deciziei de a împărți ceva, își va lua pentru sine o parte consistentă din ceea ce…
-
Care sunt normele pentru acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului Diplomatic și consular al României?
Cei care au îmbrățișat cariera diplomatică beneficiază începând cu 21 august 2015 de pensie de serviciu, stabilită prin legea 216/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 546 din 22 iulie 2015. Cei vizați au așteptat răbdători normele de aplicare care și-au făcut apariția după aproape 4 luni de zile. Astfel, în Monitorul Oficial 925…
-
Norme privind stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea privind statutul funcţionarului public parlamentar
Ordinul secretarului general al Camerei Deputaţilor, secretarului general al Senatului şi preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 965/3598/274/2015 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 648 din data de 26 august 2015. Potrivit…