-
Vrei să pătrunzi în breasla taximetriştilor? Ţi se cere un cazier adecvat, adică… destul de curat!
Un cazier murdar, plin de “semne de bună purtare” poate constitui un impediment dintre cele mai straşnice pentru cel care-şi doreşte succes în carieră. Deşi se spune că fiecare om merită o a doua şansă, legiuitorul a hotărât că este necesară o doză sănătoasă de circumspecţie când vine vorba despre selectia celor ce vor practica…
-
“Traficul de stupefiante” şi arestarea preventivă – o problemă de constituţionalitate
Libertăţile oricărui om se opresc la hotarul la care încep libertăţile celorlalţi. Iar acest hotar trebuie să fie bine fixat şi păzit, prin lege! Nu demult, cetăţenii VMH şi DMH, implicaţi într-un proces penal, au solicitat Curţii Constituţionale a României să precizeze dacă substanţele ce fac obiectul de reglementare al Legii 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse…
-
Parchete – trase la răspundere
Unităţile de parchet, inclusiv DNA şi DIICOT, care nu vor soluţiona dosarele penale mai vechi de cinci ani, într-un termen rezonabil, vor fi trase la răspundere, dacă inspectorii judiciari vor constata că aceste întârzieri au la bază motive imputabile. Conform raportului Inspecţiei Judiciare, una dintre măsurile ce urmează a fi luate este aceea de efectuare a…