-
Fonduri pentru Programul privind reducerea tuberculozei în România
Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se aprobă plata a circa trei milioane de lei pentru TVA aferent bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea tuberculozei în România, implementat în colaborare cu fundația Romanian Angel Appeal. Potrivit unui comunicat al Executivului, suma este necesară pentru derularea Programului până în data de 31…
-
Aprobarea formularelor de declarare a activităţilor de sponsorizare în domeniul dispozitivelor medicale
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea formularelor de declarare a activităţilor de sponsorizare în domeniul dispozitivelor medicale şi al materialelor sanitare. Potrivit proiectului de act normativ, producătorii sau reprezentanţii acestora în România şi distribuitorii angro şi en détail de dispozitive medicale şi materiale sanitare au obligaţia să declare Ministerului Sănătăţii,…
-
Securitatea pacientului are prioritate. Verificarea periodică a dispozitivelor medicale e obligatorie!
“Mai înainte de orice, să nu faci rău!”, îi îndemna pe discipolii săi marele Hipocrate, părintele nobilei ştiinţe a tămăduirii bolilor. Nicio persoană care are, cum se spune, “toate ţiglele pe casă” nu vine la spital doar pentru a goni plictiseala ori fiindcă vrea să-şi crească, măcar cu puţin, nivelul adrenalinei. Există, în viaţă, multiple…
-
Reclama la medicamente are reguli noi, stricte! Cine-s principalii beneficiari? Pacienţii!
În marile oraşe, găseşti o farmacie la fiecare colţ de stradă! “Big Pharma” nu-şi face renumele de râs. Înregistrează profituri colosale, indiferent de situaţia economică! În Europa şi SUA, atât bolile cronice, cât şi stilul de viaţă marcat de abuzuri alimentare, sedentarism şi stres cât cuprinde, furnizează o clientelă numeroasă şi fidelă pentru “Big Pharma”.…
-
Ai fost tratat necorespunzător în spital? Ai la dispoziţie un… mecanism de feedback!
Dorind să-şi dovedească adânca preocupare pentru binele pacienţilor, mai-marii din Ministerul Sănătăţii au considerat că se impune aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să asigure creşterea gradului de încredere în serviciile medicale oferite în spitalele publice. Acest lucru se va realiza prin analiza sesizărilor şi observaţiilor pacienţilor cu privire la calitatea serviciilor oferite în spitale,…
-
Dosarul electronic de sănătate al pacientului
Normelor metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2015 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din data de 26 ianuarie 2015. Dosarul Electronic de Sănătate (DES) conține o serie de informații medicale despre pacient, adunate la nivel naţional…
-
Revalorizarea instruirii anterioare pentru asistentele medicale. Sprijin pentru emigrare?
Europa Occidentală, cu salariile sale generoase, constituie o atracţie irezistibilă pentru cadrele medicale şcolite în România. Se caută medici cu experienţă iar în ceea ce le priveşte pe asistentele medicale, se cere un nivel de instruire compatibil cu cerinţele legislaţiei comunitare. Pentru a le fi recunoscută calificarea profesională, în vederea angajării imediate în unităţile sanitare…
-
Medicamente noi pe lista de compensate şi gratuite
Ministerul Sănătăţii (MS) a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune…