-
Vom avea TVA de 5% în domeniul hotelier!
Ministerul Turismului a anunțat că a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care a fost extinsă cota de TVA de 5% la domenii precum: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea,…
-
Un proiect legislativ prevede scăderea TVA-ului pentru anumite servicii
Ministerul Finanţelor Publice a publicat o Ordonanţa de Urgenţă pentru scăderea TVA de la 9% la 5% pentru serviciile de restaurant şi de catering, cazare şi activităţi sportive, recreative şi distractive, aşa cum a declarat recent ministrul de resort. Potrivit documentului publicat sâmbătă pe pagina de Internet a MFP, se propune extinderea aplicării cotei reduse…
-
ICCJ a admis o chestiune de drept cu privire la salarizarea personalului din învăţământ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei chestiuni de drept supusă în atenţia sa potrivit ultimelor noutăţi legislative. Astfel problema supusă atenţiei se referă la: În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 33 şi art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice…
-
Proiectul de modificare a Legii insolvenţei nu este privit cu “ochi buni”
Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) a anunţat că proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea unor acte normative, care vizează în principal modificarea legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă, are norme care ar putea conduce la blocarea unor proceduri de insolvenţă. Din analiza proiectului care se află…
-
Ordonanţa nr. 14/2018 – pentru modificarea şi completarea O. U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică
GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.7 din Legea nr. 183/2018 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
-
Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice va fi discutată la Bruxelles
O delegaţie a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) va merge la începutul lunii septembrie la Bruxelles pentru a prezenta problemele legate de Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice, deoarece operatorii din domeniu nu au un mecanism de garantare lucrativ şi fezabil, care să poată fi folosit, a declarat prim-vicepreşedintele ANAT.
-
Legea contenciosului administrativ încalcă principiul egalităţii de drepturi?
Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede în art. 9 alin.…
-
Ordonanţa privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic a fost modificată!
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 676 din data de 3 august 2018, a fost publicată Legea nr. 223/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente. Potrivit modificărilor, proprietarii construcțiilor, persoane fizice sau juridice, și asociațiile de proprietari, precum și persoanele juridice care au în…