-
Angajatorul are posibilitatea de a se regresa împotriva salariatului pentru recuperarea pagubelor!
Potrivit legislaţiei actuale constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Conform art. 25 din Ordonanţa nr. 2/2001 procesul-verbal se…
-
Decizie CCR. Instanţa competentă să soluţioneze plângerile contravenţionale
Cei care au fost sancţionaţi contravenţional şi care consideră că au fost sancţionaţi fără un temei legal pot face plângere împotriva proceselui verbal de contravenţie. Ordonanţa 2/2001 constituie cadrul legal în materie. Potrivit art. 32 alin. 1 din Ordonanţa 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere…
-
Decizie CCR. Cine este considerat agent constatator în cazuri specifice?
Aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite…