-
Laptele e un aliment frecvent falsificat. Așa că autoritățile au luat măsuri… privind etichetarea!
Procurarea unui litru de lapte pare să fie treaba cea mai ușor de îndeplinit. Te deplasezi la cel mai apropiat magazin alimentar și ai de ales dintre patru sortimente și cinci mărci, pe puțin. Chiar dacă varietățile pe care le ai la dispoziție sunt mai numeroase, nu-ți va fi greu să alegi, în funcție de etichetă,…
-
Prevenirea accidentelor majore determinate de substanțele primejdioase. Legislația s-a extins!
Dacă s-ar scrie o istorie a urgiilor care s-au năpustit în ultimul secol asupra românilor, pe lângă conflictele militare, dictaturi, încălcări ale drepturilor omului, inundații și cutremure, ar mai trebui menționate, obligatoriu, și accidentele majore în cursul cărora substanțele periculoase au otrăvit aerul, apa și solul, cu efecte cumplite, imediate sau întârziate.
-
Operatorii de transfer de credit şi debitare directă în euro au comis abateri? BNR îi sancţionează!
Istoria, inclusiv cea financiar-bancară, abundă în paradoxuri. Unul dintre ele este legat de apariţia întâiului sistem de transfer al banilor la distanţă. Un destin ironic a făcut ca tocmai Templierii (ordin apărut în sec. XII), supranumiţi şi nevoiaşii ostaşi ai lui Hristos şi ai templului lui Solomon, să născocească mecanismul graţie căruia niciun pelerin nu mai…
-
Legea petrolului a fost completată iarăşi. Noutăţi pentru operatorii din domeniul exploatării!
Pe lângă resursele de aur galben şi “aur verde”, România dispune şi de consistente zăcăminte de “aur negru”. Exploatarea ţiţeiului are, la noi, origini foarte vechi, fiind cu mult anterioară existenţei României ca stat. Pe la jumătatea secolului XVI, destoinicii fântânari din Păcureţi – Prahova deja extrăgeau preţiosul aur negru din măruntaiele pământului – cu…
-
Statul va putea să-şi mărească participaţia la companiile controlate
Statul va putea să îşi mărească participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei. Procedura rezultă din prevederile unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern,…