Tag: obligatoriu

  • Montarea aparatelor de localizare la bordul aeronavelor, obligatorie

    Reprezentanţii Autorităţii Aeronauitice dar şi autorităţile vor schimbarea regulilor în aviaţie, astfel să oblige proprietarii avioanelor de mici dimensiuni să monteze la bordul aeronavelor aparate de localizare, care să indice în cazul unui accident aviatic poziţia exactă a epavei. Reamintim că la moment legislaţia actuală nu prevede obligativitatea proprietarilor de avioane, sau orice avion care zboară la vedere, sub 3000…

  • Afișarea modalităţii de calcul al cheltuielilor de întreținere pentru fiecare apartament devine obligatorie

    Asociațiile de proprietari vor avea obligaţia de a afișa modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreținere pentru fiecare apartament, lucru prevăzut în proiectul de lege adoptat de plenul Camerei Deputaților, iar nerespectarea acestor obligații se va sancționa cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei. Astfel a fost adoptată modificarea și completarea Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea…

  • Introducerea cursurilor obligatorii de prim ajutor în şcoli şi universităţi

    Proiectul de modificare a Legii Educaţiei, aflat în dezbatere publică, prevede ca cursurile de prim-ajutor să devină obligatorii în şcoli şi universităţi. Statisticile arată că majoritatea românilor nu ştiu cum să acorde prim ajutor în caz de necesitate, astfel că peste 70.000 de români îşi pierd viaţa anual pentru că nu sunt resuscitaţi la timp. Însă pe de altă…

  • Un nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice

    Pe 30 noiembrie 2015, la deschiderea lucrărilor celei de-a XXI-a Conferinţe a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, care a avut loc la Paris, ministrul Mediului, Cristiana Palmer, a declarat că un rezultat favorabil al reuniunii ar fi adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice. Este de…

  • Toţi contribuabilii ar putea fi obligaţi să aibă un sediu electronic

    Proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a şedinţei Senatului prevede ca la anul, toţi contribuabilii, indiferent de forma de organizare, ar putea primi, odată cu înregistrarea fiscală, şi o adresă de e-mail oficială, identică cu codul unic de identificare sau codul de identificare fiscală. Astfel, fiecare firmă, PFA și profesie liberală ii va fi alocat, în momentul…

  • Atestatul de producător şi carnet de comercializare obligatoriu pentru producătorii agricoli

    Ziua de 4 mai vine cu noi condiții pentru producătorii agricoli în ceea ce privește comercializarea produselor agricole. Astfel pentru a putea vinde, producătorii agricoli vor fi nevoiţi să deţină obligatoriu atestat de producător şi carnet de comercializare. Această măsură are ca scop eliminarea intermediarilor din piaţă, dar și o protecţie mult mai mare pentru micul producător. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii a…

  • IFRS-urile obligatorii din 1 ianuarie 2015

    Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) vor deveni obligatorii începând cu 1 ianuarie 2015 pentru toate societăţile de asigurări/reasigurări autorizate în România şi pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire, şi se referă la standardele adoptate conform procedurii prevăzute la art. 6 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi…

  • Introducerea votului obligatoriu

    Ioan Munteanu – deputatul PSD, a declarat, că a depus la Parlament un proiect de lege privind instituirea votului obligatoriu şi sancţionarea celor care nu merg la vot cu amendă între 500 şi 1000 de lei, arătând că aşteaptă opinia Consiliului Legislativ. El a apreciat că prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza atât clasa politică, cât…

  • Intonarea imnului naţional în învăţământul primar, obligatorie

    Potrivit unei propuneri legislative a unui grup de senatori PSD, care a fost adoptată tacit de Senat, intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie zilnic, la începutul programului şcolar, în învăţământul primar, în varianta prescurtată şi prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ. Inspectoratele şcolare teritoriale ar urma să verifice respectarea acestor prevederi şi să stabilească…

  • Începând cu 2015, grupa mare la grădiniţă va fi obligatorie

    Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat, la dezbaterile din Comisia de învăţământ asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 117/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 30 decembrie 2013, prin care MEN a propus mai multe modificări la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, că a supus dezbaterii publice ideea ca începând cu…