-
Decret pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, 20 iulie, Decretul pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale. Legea prevede anularea obligaţiilor fiscale pentru salariaţii care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii. De asemenea, actul normativ se mai referă la persoanele care au obţinut venituri…
-
Proiectul privind anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege cu privire la anularea unor obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de organele fiscale. Astfel, proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale şi este legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv. Totodată, actul normativ se referă şi la…
-
Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale, adoptat de Senat
În şedinţa din 15 iunie, cu 104 voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi o abţinere, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale. Proiectul de lege, prevede anularea diferenţelor de “obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a…
-
Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale – aprobat de Executiv
La 13 mai Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ştergerea datoriilor pentru mai mulţi contribuabili. Astfel obligaţiile fiscale stabilite până la 1 iunie pentru anumiţi contribuabili şi care nu au fost achitate ar putea fi anulate. Chiar dacă actul normativ a fost adoptat de Guvernul, acesta urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere în…
-
Proiect de lege privind anularea unor obligaţii de plată, adoptat de Guvern
Guvernul a adoptat, în principiu, în şedinţa de miercuri, 13 mai, proiectul de lege privind anularea unor obligaţii de plată, iar până vineri va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgenţă. Ministerul Finanţelor şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, în acest interval, vor clarifica unele detalii. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă a precizat…
-
27 octombrie 2014 – termen limită pentru unele obligaţii fiscale
Până pe 27 octombrie 2014, trebuie depuse la Fisc următoarele declaraţii fiscale: – Decontul special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă – Formular 301 (format electronic), care se va depune de către persoanele menţionate în instrucţiunile de completare a formularului, pentru fiecare secţiune, în baza C.F. art. 56^3, alin. (2), OPANAF 30/2011; – Decontul special de taxa pe valoarea…
-
Statul acordă eșalonări la plata obligațiilor fiscale!
„Omul – o ființă bizară. El muncește tot mai greu pentru privilegiul de a avea voie să plătească impozite tot mai mari.” (George Mikes). Având în vedere că numărul taxelor crește direct proporțional cu numărul românilor care acumulează datorii către stat, legiuitorul s-a gândit să vină în ajutorul datornicilor cu noi facilități fiscale.
-
Măsuri privind creşterea gradului de recuperare a datoriilor
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată, pentru creşterea gradului de recuperare a datoriilor, Fiscul permite contribuabililor eşalonarea la plată a creanţelor stabilite de alte organe şi trimise ANAF pentru recuperare, dar şi a diferenţelor de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii rectificative. Astfel, sunt incluse creanţe precum cele ale fondului de risc aferente împrumuturilor garantate şi/sau subîmprumutate de…
-
Industria de armament, scutită de datorii. Situaţia te pune pe gânduri?!
Cine vrea pace să se pregătească de război! Cunoaşteţi zicala, nu? Forţele armate ale României sunt aprovizionate, în mare parte, cu armament din producţia internă. Altceva nu ne prea permitem şi-n plus, e necesar să fim cât mai autonomi sub acest aspect. Pe plan mondial fabricile de armament nu duc lipsă de comenzi, majoritatea din…