-
A fost modificat Regulamentul de organizare a concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 255 din data de 3 aprilie 2019, a fost publicat Ordinul nr. 62/2019 pentru modificarea Ordinului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 131/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari.
-
Legea privind numirea de către prim-ministru a şefului Poliţiei, promulgată de preşedinte
La 11 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al Art. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, potrivit căruia şeful Poliţiei Române primeşte rang de secretar de stat, fiind numit de către premier. Anterior în luna iunie 2014, preşedintele de la acea vreme,…
-
Semnarea decretelor de numire în funcţie a unor procurori
Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a semnat luni mai multe decrete de numire în funcţie a unor procurori şefi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi anume: -Decret pentru numirea doamnei Camelia Sutiman în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală şi…
-
Au fost numiţi în funcție 121 de judecători şi 68 de procurori
La 4 februarie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de numire în funcţie pentru 121 de judecători şi 68 de procurori care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 3 august – 13 decembrie 2012. Astfel, preşedintele a semnat numiri în funcţia de judecător pentru Andreea-Diana Bachios – Judecătoria Arad, Florina-Mihaela Puşcaşu – Făget,…