-
CCR. A “construi” prin lege o instituţie nouă – “starea de alertă” contravine exigenţelor statului de drept!
Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei a fost încă de la adoptare supusă criticilor. Potrivit ştirilor juridice, s-a considerat că unele dispoziţii încalcă dispoziţiile constituţionale find sesizată în acest sens Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate.
-
Au fost aprobate Normele referitoare la provenienţa materialelor lemnoase
Au fost aprobate, prin Hotărârea nr. 497/2020, Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului…
-
Normele Autorităţii de Supraveghere Financiară privind reglementările contabile au suferit modificări
În Monitorul Oficial nr. 499/2020 a fost publicată Norma nr. 28/2020 pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private.
-
Au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor privind violenţa psihologică
Ordinul nr. 4343/2020 a aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (11), art. 561 şi ale pct. 61 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind violenţa psihologică – bullying.
-
Proiectul Normelor metodologice privind achiziţiile publice centralizate pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor se află în dezbatere publică
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin al ministrului justiţiei pentru aprobarea Normelor metodologice privind achiziţiile publice centralizate pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile din subordinea sa. Proiectul de ordin este structurat în 2 secţiuni, organizate după cum urmează: Secţiunea I – Stabilirea necesarului produselor şi serviciilor care fac obiectul achiziţiei…
-
Noutăţi privind încadrarea în condiţii deosebite a personalului militar
Încadrarea în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice personalului militar are loc în condiţiile reglementate de Ordinul nr. 211/2019. Ordinul nr. 211/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice personalului militar a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 930/2019.
-
Consiliul Uniunii Europene a adoptat norme mai simple privind formarea şi certificarea navigatorilor
Consiliul Uniunii Europene a adoptat norme mai simple privind formarea şi certificarea navigatorilor, informează un comunicat al Ministerului Transporturilor (MT). “Un cadru de reglementare simplificat va contribui la menţinerea unui nivel ridicat de siguranţă pe mare şi la prevenirea poluării. Cadrul va facilita, de asemenea, libera circulaţie a navigatorilor pe teritoriul UE, ceea ce va…
-
UE a adoptat măsuri pentru reducerea articolelor de unică folosinţă din plastic
Consiliul Uniunii Europene a adoptat măsurile ambițioase propuse de Comisie menite să reducă deșeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum și echipamentele de pescuit abandonate și materialele plastice oxodegradabile, potrivit unui comunicat. Normele privind articolele din plastic de unică folosință și…