-
Normele privind obligativitatea casei de marcat cu jurnal electronic vor fi modificate
Ministerul Finanțelor va modifica normele ordonanței care face obligatorii casele de marcat cu jurnal electronic, conectate la sistemul informatic al ANAF, scopul acțiunii fiind, în principal, acela de a actualiza legislația pregătită de mult timp pentru introducerea noilor tipuri de case de marcat, dar depășită între timp. Printre modificările aduse, autoritățile au renunțat la prezența…
-
Începând cu luna octombrie se preconizează că va fi funcţională legea parteneriatului public privat
Legea parteneriatului public privat ar putea fi funcțională din luna octombrie, în această vară urmând a se realiza normele de aplicare, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri. Acesta a mai declarat: “În acest moment avem un draft refăcut al legii care a fost în noiembrie 2016. Din păcate, am avut un grup de lucru…
-
Când se dă startul Programului „Start-up Nation România”?
Programul „Start-up Nation România”, cel mai generos program de finanţare pentru IMM-uri, aprobat în ianuarie prin ordonanţă de urgenţă (OUG 10/2017), ar trebui să înceapă să funcţioneze în această lună. Ministerul pentru Mediul de Afaceri a anunţat că urmează să publice în această săptămână normele de aplicare a ordonanţei, care sunt deja în dezbatere publică.…
-
Ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific a fost semnat
Ministrul Turismului a semnat ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific, document care va duce la creșterea calității serviciilor în acest sector. Acesta a declarat: “Am semnat ordinul privind normele metodologice de aplicare, document care este la Ministerul Finanțelor în acest moment. Probabil până la finele săptămânii va fi semnat și de domnul…
-
Normele privind legea care obligă hipermarketurile să vândă 51% produse româneşti întârzie să apară!
De luni ar fi trebuit să găsim în marile magazine 51% produse alimentare autohtone. Au trecut deja şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial a legii care introduce această obligaţie pentru hipermarketuri. Lipsesc însă în continuare normele de aplicare, ceea ce face imposibilă intrarea în vigoare a legii. Răspunsul autorităţilor a venit cu greu:…
-
Stabilirea normelor de aplicare pentru controversata lege a supermarketurilor
Normele de aplicare pentru legea supermarketurilor, care includ obligaţiile conform cărora retailerii au dreptul ca cel puţin 51% din produsele agroalimentare expuse la raftul să provină din aşa-numitul „lanţ scurt de aprovizionare”, au fost publicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Lanţul scurt de aprovizionare „implică relaţii comerciale între furnizor, un singur comerciant şi consumatori”, o definţie…
-
Drepturile pacientului – Proiect la Normele de aplicare
Proiectul de Ordin privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 Ministrul Sănătăţii, a fost publicat, spre dezbatere publică, de Ministerul Sănătății. Astfel, se propune o serie de noi reglementări, cum ar fi: consimţământul pacienţilor pentru fotografiere sau filmare în unităţile sanitare, consimţământul acestora la participarea la învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică, consimţământul…
-
Normele de aplicare pentru pachetul de legi privind achizițiile publice
Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș a afirmat că normele de aplicare pentru pachetul de legi privind achizițiile publice a fost transmis la Secretariatul General al Guvernului. Conform declaraţiilor acestuia, pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, prin noul pachet se aplică unul dintre criteriile de atribuire: – prețul cel…