-
Sesizare din oficiu a Avocatului Poporului privind măsurile luate în vederea prevenirii cazurilor de malpraxis
Creșterea, în ultimele trei luni, a numărului de posibile cazuri de malpraxis sau de neglijență în practicarea actului medical a determinat sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului, care solicită Ministerului Sănătății să comunice măsurile luate în vederea prevenirii eventualelor cazuri de malpraxis și neglijență în practicarea actului medical. Astfel, potrivit unui comunicat, Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătății să comunice măsurile…
-
A fost respins proiectul care prevedea răspunderea magistraţilor care au săvârşit erori judiciare
Camera Deputaţilor a respins proiectul care prevedea ca statul să facă, după condamnarea Românei la CEDO, acţiune în despăgubiri împotriva magistraţilor care au săvârşit erorile judiciare. Proiectul a fost respins cu 259 votri “pentru”, 11 “împotrivă” şi 15 abţineri. Proiectul prevedea obligativitatea statului de a se îndrepta de îndată cu o acţiune în despăgubiri împotriva…