-
Regulamentul de organizare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice a suferit modificări!
Ordinul nr. 3450/2020 prevede modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013.
-
Normele metodologice privind atestarea specialiştilor în domeniul protejării monumentelor istorice au fost completate
În Monitorul Oficial nr. 894/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3190/2020 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.495/2010.
-
Clădirile, monumente istorice, vor fi scutite de la plata impozitului
Președintele a promulgat vineri actul normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede scutirea de la plata impozitelor pentru clădirile monumente istorice. Potrivit legii, vor fi scutite de la plata impozitelor clădirile și suprafețele de teren aferente care sunt clasate drept monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case…
-
Emiterea de către Ministerul Culturii şi Cultelor a unor avize încalcă dispoziţiile constituţionale?
Monumentele istorice au un regim juridic special reglementat în Legea nr. 422/2001 republicată în Monitorul Oficial nr. 938/2006. Datorită acestui regim special, proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, care intenţionează să vândă monumente istorice, transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor înştiinţarea privind intenţia de vânzare, însoţită de documentaţia stabilită prin ordin…