Tag: ministrul Muncii

  • La data de 1 octombrie va fi gata noua lege a pensiilor!

    Guvernul vrea să vină din toamnă cu o nouă lege pentru cei peste 5 milioane de pensionari ai țării și se inspiră din măsurile luate de alte state europene. Ministrul Muncii spune că la 1 octombrie va apărea o nouă lege a pensiilor care să rezolve toate disfuncționalitățile. Iar sindicaliștii speră că de data aceasta…

  • Legea salarizării unitare va aduce o creştere medie a salariilor cu 56% potrivit Ministrului Muncii

    Legea salarizării unitare va aduce o creştere medie a salariilor cu 56%, dar vor fi şi bugetari care vor avea salarii mai mici, respectiv 3% dintre angajaţii cu salariile mari, de 14.000 de lei, a declarat marţi Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale. Ministrul a declarat: “Prin această Lege a salarizării unitare salariile cresc în medie…

  • Cum vor fi înlocuite tichetele de masă în urma eliminării acestora?

    Proiectul legii salarizării unitare a fost depus la Senat de către ministrul Muncii, e adevărat că după două amânări. Documentul elimină tichetele de masă, conform unei înțelegeri cu sindicatele, susține oficialul Guvernului. În locul acestora s-a acceptat norma de hrană. Ministrul a declarat că: ” Tichetele de masă nu se dădeau pentru toţi salariaţii. Noi am…

  • Salariul minim şi lefurile primarilor ar putea creşte!

    Ministrul Muncii a declarat ca salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei, odată cu adoptarea noii legi a salarizării, iar primarii vor avea trei trepte de salarizare, Primarul General al Bucureştiului urmând să aibă salariu de ministru. Aceasta a declarat: “Încercam să schimbăm filozofia întregii legi pentru ca indemnizaţiile vor fi separate…

  • Discuţie în Guvern pe legea salarizării unitare

    Ministrul Muncii, Ana Costea, a declarat că s-a elaborat proiectul legii salarizării unitare, dar încă se lucrează la el pentru a-l face sustenabil, ea exprimându-și speranța ca săptămâna aceasta să existe o discuţie în Guvern asupra legii. “Există un proiect, Guvernul şi-a achitat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin memorandumurile din 13 ianuarie. Urmează să…

  • Criterii de performanță care să justifice sistemul de salarizare

    Ministrul Muncii, Ana Costea, a declarat că a solicitat, în consultare cu comisiile de dialog social, să comunice care ar fi criteriile de performanță care să justifice sistemul de salarizare pe familia ocupațională de care aparțin și, pe de altă parte, să ne indice criteriile care să justifice premierea. Apoi ministerul va solicita, prin Memorandum, Guvernului constituirea…

  • Mai mulţi câini însoţitori pentru nevăzători

    Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi va demara un proiect pilot prin care ar urma să crească numărul de câini însoţitori. În cadrul întâlnirii cu cu reprezentanţii Federaţiei Europene a Câinilor Însoţitori pentru Persoanele Nevăzătoare, ministrul Muncii a mai spus că, odată cu programul pilot, se va demara…

  • Din 2016, măsuri de sprijin pentru mame în Codul fiscal

    Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat cu ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, despre includerea în noul Cod fiscal a unor măsuri de sprijin pentru mame, care să fie aplicate din 2016. De asemenea, Ponta a spus că susţine toate măsurile propuse de ministrul Muncii, Rovana Plumb, privind această temă. În cadrul reuniunii femeilor…

  • Vin pensiile recalculate

    Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a declarat că peste 220.000 de pensionari vor primi începând cu luna ianuarie pensiile recalculate, după decizia Curţii Constituţionale, iar restanţele probabil că vor fi acordate în martie. De asemenea, din ianuarie, pensiile vor fi ajustate atât cu valoarea punctului de pensie majorat, cât şi cu indicele de corecţie. La data…