-
Proiect: Regulament de organizare al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății
Ministerul Sănătății a supus spre consultare publică Proiectul de Ordin privind componenţa, atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății. Potrivit actului normativ, au fost propuse: a) Existența unui perioade intermediare, limitate în timp, de organizare a comisiilor de specialitate doar prin numirea membrilor de către ministrul sănătății; b) Deschiderea posibilităților de…
-
Modul de calcul al medicamentelor va fi reglementată prin Hotărâre de Guvern
Conform Ministerului Sănătăţii, politica de preţuri a medicamentelor se va stabili prin Hotărâre de Guvern la propunerea Ministerului Sănătăţii şi nu prin ordin al ministrului Sănătăţii, aşa cum era până în prezent. “Metodologia privind modul de calcul şi procedura de avizare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu…
-
Organizarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2017-2018. Noi precizări!
Orice elev sau fost elev știe că, atunci când stai pe băncile unei școli, ți se spune clar care sunt cunoștințele pe care trebuie să ți le însușești iar după aceea aștepți să fii testat. Ceea ce nu înseamnă că, obligatoriu, îți va fi și testat nivelul de cunoaștere a acelor lecții. După ce ne-am pus…
-
Concursurile pentru posturile de directori din şcoli ar putea fi amânate până vara viitoare
Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare pe Legea Educaţiei nr. 1/2011 prin care ar putea fi amânate concursurile pentru posturile de directori din şcoli, până vara viitoare. “Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II, la începutul noului an…
-
Normele de aplicare a guvernanței corporative în întreprinderile public, în dezbatere publică
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat în dezbatere publică Normele de aplicare a guvernanţei corporative în întreprinderile publice. Normele cuprind un cadru unitar pentru stabilirea criteriilor de selecţie, de întocmire a listei scurte de până la 5 candidaţi pe post, a clasamentului acestora şi procedura privind numirile finale. De asemenea, documentul clarifică metodologia de stabilire…
-
Metodologia de calcul al duratei de completare a unui formular la nivelul structurilor MAI
În data de 4 august, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru aprobarea Metodologiei de calcul al duratei de completare a unui formular, în format electronic, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul vizează stabilirea obligaţiei pentru structurile MAI de a calcula durata de completare a formularelor utilizate în format…
-
Proiect privind metodologia de organizare a examenului de grad principal pentru asistenți medicali
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de grad principal pentru asistenți medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale şi oficianţi medicali. Potrivit actului normativ, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (O.A.M.G.M.A.M.R), organizează examenul de grad principal anual, în sesiuni naționale. De asemenea,…
-
Metodologia de calcul a costurilor de producţie aferente prestărilor de servicii efectuate în penitenciare
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Decizie privind aprobarea Metodologiei de calcul a costurilor de producţie aferente produselor obţinute şi prestărilor de servicii efectuate în unităţile din sistemul administraţiei penitenciare. Având în vedere constatările şi măsurile impuse prin Deciziile Curţii de Conturi a României nr. XII/2/2013 şi XII/2014/D1 a fost…
-
Proiect pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi sprijinirea dezvoltării locale
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), va prezenta la 2 august proiectul „Consolidarea cadrului pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi pentru sprijinirea dezvoltării la nivel local”. Documentul vizează următoarele obiective: • analiza situaţiei serviciilor publice furnizate în prezent de administraţia publică; • dezvoltarea metodologiei de…
-
Potențialul turistic al României e de invidiat. La valorificarea sa mai este, însă, de lucrat!
„Are potențial!” Așa se poate spune despre România, din punct de vedere turistic, fără teama de-a greși. Și nu doar turistic! Dar una-i să deții un potențial peste medie, poate chiar excepțional și alta-i să-l poți pune în valoare. Atunci când lumea spune, în cor, că ai potențial, însă rezultatele rămân mediocre, vor năvăli întrebările,…