-
RIL admis. Desfacerea căsătoriei nu se poate realiza prin acord de mediere!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea dispoziţiilor privind medierea. Obiectul sesizării vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare,…
-
Negocierile privind încadrarea în grupe de muncă/condiții deosebite sau speciale nu fac obiectul medierii
Grupele de muncă reprezentau echivalentul condițiilor speciale sau deosebite, în vechile reglementări. Nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I şi a II-a de muncă se făcea de către conducerile unităţilor, împreună cu sindicatele, în funcție de condiţiile concrete în care își desfăşurau activitatea persoanele respective. Grupele se înregistrau, în mod obligatoriu, în Cărțile de…
-
Care este procedura alegerii membrilor Consiliului de mediere?
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 679 din data de 6 august 2018, au fost publicate Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere, din 29.06.2018. Consiliul de mediere este un organism autonom, cu personalitate juridică, de interes public, cu atribuții de reglementare și control în domeniul medierii.
-
Acordul de mediere atestat de un avocat sau de un notar va deveni titlu executoriu
Acordul de mediere este o înţelegere totală, când părţile sub asistenţă şi cu ajutorul mediatorului au găsit soluţii pentru toate problemele ce au făcut obiectul medierii şi este parţială când părţile au găsit soluţii doar pentru unele probleme. Acordul de mediere conţine exact înţelegerea părţilor şi modul în care acestea îşi vor duce la îndeplinire…
-
Se doreşte o mediere între BNR şi Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională a României şi că îi va chema la Cotroceni “şi pe unii, şi pe alţii” în zilele următoare. Iohannis a precizat, în context, că “s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente în ultima vreme”.
-
A fost înfiinţat Departamentul de analiză şi impact a clauelor de mediere
Consiliul de Mediere a informat că, având în vedere recent adoptata Hotărâre de Guvern Nr. 1/2018, care recunoaște medierea ca fiind modalitatea de soluționare a disputelor apărute în domeniul anumitor categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, a hotărât înființarea Departamentului de analiză și impact a clauzelor de mediere în contracte, potrivit unui…
-
ANAF are în vedere înființarea unui ”comitet de mediere”
ANAF are în vedere înființarea unui ”comitet de mediere” care să încerce că medieze, în raport cu deciziile inspectorilor fiscului, contestațiile contribuabililor, înainte ca aceștia din urmă să conteste în instanță deciziile respective. ”Analizăm ca pentru cazurile în care contribuabilul depune o contestație, la o decizie de impunere, de exmplu, să realizăm un Comitet de…
-
Care este scopul agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră?
Medierea între cererea și oferta de muncă zilieră este utilă prin sprijinirea directă, concretă și complexă a zilierilor în căutarea și găsirea unui loc de muncă, asigurându-se construirea și menținerea unei punți de legătură între beneficiar și zilieri. Astfel, s-a propus înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră. Aceste structuri vor…