Tag: medic

  • Un nou consilier de stat la Departamentul Sănătate Publică

    Pe 1 iunie, Diana Loreta Păun a fost numită în funcţia de consilier de stat la Departamentul Sănătate Publică, de către preşedintele statului Klaus Iohannis. Diana Loreta Păun, născută în Bucureşti, în 1968, este manager al Institutului Naţional de Endocrinologie – PARHON (2006-2015) şi medic endocrinolog, dar şi conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi…

  • Putem beneficia de servicii medicale fără cardul de sănătate

    În cadrul unei conferințe de presă, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că cele circa 500.000 de persoane care nu au primit cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale decontate de CNAS și după data de 1 mai, când acesta a intrat în vigoare. “Nu vreau să existe mesaje de la furnizori că dacă…

  • Eşti angajat? Ţi se cuvine o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului tău. Vezi în ce condiţii!

    Un proverb importat din Ţara Soarelui Răsare spune că „nu-ţi poţi da seama cât de mult datorezi părinţilor tăi decât după ce ai un copil”. Ca un făcut, copiii noştri se străduiesc din plin să ne reamintească, pentru cazul în care am uitat cumva, prin câte nopţi nedormite şi emoţii au trecut bieţii noştri părinţi…

  • Medicii scapă mai uşor de acuzaţiile de malpraxis

    Senatorii au adoptat un poroiect de modificare a legii privind reforma sănătăţii, care prevede următoarele: “— Termenul de prescriere a faptelor de malpraxis a scăzut de la trei la un an, ceea ce i-ar putea scăpa pe mulţi medici de acuzaţiile de malpraxis. — Cazurile de malpraxis nu vor mai ajunge în justiţie. Despăgubirile urmând…

  • Controverse la proiectul privind creşterea salariilor medicilor

    La sfârşitul lunii februarie, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a depus în Parlament un proiect de lege cu privire la creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical din spitalele de stat. Potrivit textului proiectului, medicii ar putea trata pacienţii contra cost şi în spitalele de stat, dar în afara orelor de program. “În contextul subfinanţării sistemului medical…

  • Ştii ce cuprinde un dosar electronic de sănătate? Ştii chiar şi cum se completează?

    Unii au apreciat că informatizarea va reuşi să ţină în frâu fraudele, cheltuielile nejustificate şi corupţia din sistemul public de sănătate. Alţii s-au simţit îndreptăţiţi, din considerente diverse, să nu admită nici în ruptul capului cardul de sănătate, asumându-şi riscul de a li se cere să plătească pentru serviciile medicale din pachetul de bază, în…

  • Medicii care lucrează în spitalele de stat sunt considerați funcționari publici?

    În jurul anului 400 î.Hr., Hipocrat,  considerat a fi părintele medicinei, a scris un jurământ pe care orice medic trebuie să îl facă înainte de a-și începe exercitarea profesiei. De mii de ani acest jurământ care a suferit diferite modificări în timp, a fost crezul celor ce visau să devină medici. La fel ca şi…

  • Modificări asupra Legii privind reforma în domeniul sănătăţii

    Printr-o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, senatorii au decis ca medicii manageri de spitale ar putea să-şi exercite profesia şi în alte unităţi sanitare de stat sau private. Totodată, propunerea legislativă prevede şi abrogarea prevederii legale potrivit căreia funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu “exercitarea…

  • Medicii care lucrează în unităţile Ministerului Sănătăţii sunt funcţionari publici

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că orice medic care este angajat într-o unitate a Ministerului Sănătăţii (MS) este funcţionar public şi, în consecinţă, este subiect activ al infracţiunii de luare de mită. Judecători ai ICCJ au fost desemnaţi să dezbată o chestiune de drept privind calitatea de funcţionar public a medicilor…

  • Noi reglementări pentru medicii străini care lucrează în România

    Cei care ajung în spitalele din România constată acuta lipsă a cadrelor medicale autohtone, care au luat drumul străinătății în scopul unui trai decent. Această migrație a medicilor români a afectat negativ actul medical. Chiar dacă în multe spitale au venit să profeseze medici din alte țări, în continuare sistemul medical de la noi se…