-
Reamintim obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise!
Atenţie! Începând cu data de 8.01.2022 a fost instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise. În Monitorul Oficial nr. 25/2022 a fost publicat Ordinul nr. 30/2022 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de…
-
Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în unele spaţii deschise
Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor…
-
CCR.Legea privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români este constituţională
Curtea Constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul COVID-19, obiecţie formulată de Guvernul României.