-
Aprobarea proiectului de lege referitor la guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat
Senatul a adoptat proiectul de lege iniţiat de Guvern cu privire la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu 62 de voturi “pentru”, 32 de voturi “împotrivă” şi 5 abţineri. Proiectul de lege iniţiat de Guvern propune modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 883/2011.…
-
A fost respinsă propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 215/2001
Camera Deputaţilor a respins propunerea legislativă pentru completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, care prevedea includerea măsurii arestării primarului pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, dar şi a situaţiei “încarcerării” acestuia pentru executarea unei pedepse privative de libertate printre cazurile care determină încetarea de drept a mandatului. Premierul Victor Ponta a afirmat că, în…
-
Proiect de modificare a legii societăţilor şi reglementarea echivalării funcţiilor
21 de senatori PSD şi UNPR au iniţiat o propunere legislativă de modificare a legii societăţilor şi reglementarea echivalării funcţiilor, prin care propun ca acţionarii sau asociaţii societăţilor comerciale să desemneze persoana care să le reprezinte interesele în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) sau în Consiliul de Administraţie (CA) fără să fie nevoie de alte acorduri sau avize. În cazul în…
-
Un cadou pentru primarul încarcerat sau arestat – încetarea de mandat!
Aproape că nu trece săptămână fără să auzi că vreun ales local a fost învinuit de infracţiuni precum luarea de mită, abuzul în serviciu şi altele. Culmea e că niciunul nu se declară vinovat. Niciunul nu-şi recunoaşte vinovăţia, spăşit. Dar mulţi dintre aceşti „nevinovaţi” ies din sediile DNA împodobiţi cu… brăţări solide, confecţionate din oţel.…
-
Prevederile cu privire la mandatul membrilor Consiliului de mediere – neconstituţionale
În ziua de 4 decembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că…
-
Inițiativă legislativă privind mandatele succesive ale aleşilor locali
Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, prevede o inițiativă legislativă recent aprobată. Iniţiativa deputaţilor PDL Cezar Preda şi Gheorghe Udriște a fost aprobată de Camera Deputaţilor. Iniţiatorii au indicat că după două mandate consecutive, orice competiţie electorală locală reală devine imposibilă având în…
-
Migraţia aleşilor locali a primit aviz negativ
Propunerea legislativă de respingere a Ordonanţei de urgenţă 55/2014, potrivit căreia, aleşii locali pot să îşi aleagă un partid timp de 45 de zile, fără să îşi piardă mandatul, a primit aviz pozitiv din partea Camerei Deputaţilor. Poiectul mai prevede ca primarii care au optat pentru derogările Ordoanţei să-şi piardă mandatul şi să fie înlocuiţi. Proiectul…
-
CC a declarat neconstituţională numirea lui Ioan Anton în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit
Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au admis sesizarea depusă de Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, declarând neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr. 17/2011 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte al Autorităţii de Audit. Astfel, numirea lui Ioan Anton în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, pentru un mandat de nouă ani, a fost…
-
Aleşii locali condamnaţi definitiv pentru corupţie ar putea spune “adio” funcţiilor publice!
Orice alegător investeşte încredere în candidatul pe care-l votează! Dar când aleşii neamului se dovedesc a fi răufăcători sadea, când cazierul li se pătează prin fărădelegi, este nefiresc ca, prin utilizarea unor portiţe legale, aceştia să rămână mai departe în funcţiile în care au trădat interesul public şi naţional. Actualmente, între prevederile Legii 393/2004 privind…
-
A fost publicată OUG privind migraţia aleşilor locali
În Monitorul Oficial a fost publicată OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul. Astfel, actul normativ arată că “pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,…