-
Se doreşte monitorizarea ONG-urilor!
O modificare legislativă va permite Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane să „monitorizeze şi evalueze“ entităţile non-profit care activează în domeniu. Totul în urma modificării HG 460/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane (ANITP), care va permite instituţiei să stea cu ochii pe ONG-urile care au ca obiect de activitate şi…
-
A intrat în vigoare o nouă lege care vizează desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de explozivi
Poliţia Română a anunţat că, la începutul lunii martie, a intrat în vigoare o nouă lege care vizează desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de explozivi de către operatorii economici, obligaţiile şi responsabilităţile acestora. Potrivit unui comunicat al IGPR, Poliţia Română, prin structurile de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, efectuează controale administrative şi cooperează cu serviciile specializate…
-
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern, după patru luni de dezbatere publică, informează Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul instituie reguli clare referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor şi al vehiculului persoanei, conducerea persoanei la sediul poliţiei şi utilizarea forţei. De asemenea, prin proiect se propune majorarea…
-
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern, după patru luni de dezbatere publică, informează Ministerul Afacerilor Interne. Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată joi de Guvern, după patru luni de dezbatere publică, informează Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul instituie reguli clare referitoare la procedurile…
-
MAI a finalizat o nouă metodologie privind cunoaşterea personalului
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că a finalizat săptămâna trecută o nouă metodologie privind cunoaşterea personalului, fiind introdus un formular de semnalare care va fi completat de superiorul direct al angajatului şi pus la dispoziţia psihologului, atunci când se identifică anumite comportamente, conduite, stări atipice, “Evenimentul înregistrat la începutul acestui an la Brigada de Poliţie…
-
MAI are un nou Regulament de ordine interioară
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 98 din data de 01 februarie 2018 a fost publicat Ordinul nr. 3/2018 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 120/2010 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară în direcțiile generale/direcțiile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne. Prezentul ordin înlocuiește următoarele sintagme: – „Ministerul Administrației și…
-
Ministerul de Interne anunţă majorări salariale pentru poliţişti
Ministerul de Interne anunţă majorări salariale între 5-10 % pentru 28.000 de poliţişti, recent fiind aprobat Ordinul ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului. Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de poliţişti decât până în prezent. În aceste condiţii, peste 3.000…
-
MAI si MAE au încheiat un Protocol de colaborare
Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne au încheiat un Protocol de colaborare în vederea acordării de sprijin reciproc, potrivit unui comunicat. Încheierea acestui parteneriat permite stabilirea cadrului și modalităților de colaborare dintre cele două instituții și va facilita efectuarea de activități și acțiuni comune în situații de urgență majore/dezastre/calamități naturale în statele din vecinătatea…
-
MAI supune dezbaterii un proiect privind drepturile personalului trimis în străinătate
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise in termen de 10 de zile calendaristice, calculate de la…
-
A fost publicat un proiect de ordin privind programul de lucru al personalului MAI
Ministerul Afacerilor Interne a publicat recent, în dezbatere publică, un proiect de Ordin al ministrului afacerilor interne privind programul de lucru al personalului Ministerului Afacerilor Interne, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal. În referatul de aprobare a proiectul se arată că, la nivelul M.A.I., cadrul normativ privind programul de lucru, formele de…