-
A fost aprobat Regulamentul privind modalitatea de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică
A fost aprobat Regulamentul privind modalitatea de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitaţie extinsă şi utilizarea produselor care să asigure flexibilitatea tranzacţionării, prevăzut în anexa care face parte integrantă din Ordinul nr. 64/2020.
-
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va scoate la licitaţie 510 unităţi administrativ-teritoriale
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitaţie, în anul 2020, 510 unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF).
-
Ministerul Finanţelor Publice a contractat un nou împrumut
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 1,316 de miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 116 luni, la un randament mediu de 4,76% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de…
-
Proiectul pentru Autostrada Unirii a fost scos la licitaţie!
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a lansat la licitație, pe SICAP, contractul de execuție pentru autostrada Târgu Neamț – Iași, prima secțiune din Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, denumită autostrada Unirii, care are ca scop legarea prin infrastructură complexă a României de Republica Moldova. Această secțiune de autostradă va fi…
-
Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat din nou de la bănci!
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 750 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 29 de luni, la un randament mediu de 3,83% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500…
-
Se anunţă modificări în procedura licitaţiilor!
Ministrul Transporturilor a declarat că proiectul de ordonanţă privind achiziţiile conţine prevederi necesare pentru ca funcţionarilor din minister “să nu le mai fie teamă să semneze actele”, el menţionând că actul normativ va stipula că eventualele despăgubiri care s-ar acorda contestatorilor licitaţiilor nu vor mai fi considerate prejudiciu la bugetul de stat.
-
Consiliul Concurenței a extins investigaţia pe piaţa masei lemnoase
Consiliul Concurenței a extins investigaţia pe piaţa masei lemnoase din România asupra a altor 35 de companii care activează pe această piaţă. Astfel, la ora actuală sunt investigate 94 de companii, printre care Holzindustrie Schweighofer, Kronospan Romania, Egger Romania, Alredia, potrivit unui comunicat. Investigaţia pe piaţa masei lemnoase a fost declanşată de Autoritatea de Concurenţă…
-
Ministerul Finanţelor Publice a planificat în februarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în februarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 1,9 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,5 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 225 de…
-
Ministerul Finanţelor Publice a apelat la un nou împrumut!
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 246 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 87 de luni, la un randament mediu de 4,51% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400 de milioane de lei,…
-
A fost demarată procedura de licitaţie pentru înlocuirea staţiilor de lucru ale ANAF
Zeci de mii de români sunt nevoiți să petreacă ore bune în fața ghișeelor ANAF pentru erori provocate de sistemele informatice învechite, însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Ministerul Finanţelor Publice a demarat o procedură de licitaţie deschisă pentru a cumpăra a 5.200 de staţii de lucru fixe cu sistemul de operare Microsoft…