-
Punerea în libertate a inculpatului minor, aplicarea măsurilor educative și litera Constituției
Pe măsură ce se îndepărtează de vârsta copilăriei, tânăra ființă umană devine tot mai capabilă să separe binele de rău… De obicei! Numai că, din diferite cauze (carențe educaționale, rele cârdășii), unele „tinere vlăstare” ajung să se îndrepte într-o direcție greșită… Pornesc pe cărările periculoase ale infracționalității iar faptele lor generează probleme serioase cu poliția…
-
Știri juridice! Noul regulament de executare a pedepselor și a măsurilor privative de libertate
După cum zicea și Abraham Lincoln, libertatea nu înseamnă că poți face tot ce-ți trece prin cap, ci doar lucrurile care se cuvin. Juridic, libertatea nu-ți e limitată atâta vreme cât faptele tale nu intră în contradicție cu legile locului. Din punct de vedere moral poți face cam orice cu condiția să nu faci rău…
-
Cauza Morar contra României și dreptul cetățenilor la libera exprimare. Ce s-a hotărât la CEDO?
Libertatea de exprimare este una dintre valorile definitorii ale civilizației europene. Chiar și într-o societate democratică, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrângeri, însă interdicțiile nu trebuie duse prea departe, ajungându-se la încălcarea drepturilor omului. În „Monitorul Oficial” 141/2016 a văzut lumina tiparului Hotărârea CEDO din 7.07.2015 în cauza Morar contra României, importantă din…
-
Acord privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015, la Washington. Potrivit prevederilor Acordului, în vederea prevenirii, descoperirii şi investigării infracţiunilor grave, Părţile vor asigura disponibilitatea datelor de…
-
Dispoziţiile art. 222 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art.222 alin. (10) din Codul de procedură penală, care prevede că “durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale“. Astfel, Curtea a arătat că măsura arestului la domiciliu este…
-
Oferta educaţională pentru ora de religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă
Oferta educaţională pentru disciplina relogie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă, aceasta este motivarea deciziei Curţii Consituţionale (CC), prin care a stabilit că obligaţia de a face cerere pentru a nu participa la ora de religie este neconsituţională. Reamintim că judecătorii CC au stabilit că prevederile articolului 9 alineatul (2) din Legea învăţământului 84/1995 şi…