-
Care este numărul notificărilor pe Legea privind darea în plată în luna februarie?
Numărul notificărilor pe Legea privind darea în plată era de 7.000 la finalul lunii februarie, cu o valoare a creditelor notificate de 2 miliarde lei, a declarat viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a declarat: “O statistică privind numărul la zi al notificărilor privind darea în plată arată că sunt 7.000 de notificări la…
-
CCR. Obiectul legii conversiei creditelor se suprapune cu cel al legii privind darea în plată
Obiectul de reglementare al legii conversiei creditelor se suprapune cu cel al legii privind darea în plată, supusă deja controlului de constituționalitate și ale cărei prevederi pot fi invocate în instanță de debitori, consideră Curtea Constituțională a României (CCR). Conform deciziei Curtea a observat că obiectul de reglementare al Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a…