-
Proiectul noii legi a pensiilor va fi pus în dezbatere publică în viitorul apropiat!
Recent potrivit ultimelor informaţii politice s-a declarat că proiectul noii legi a pensiilor va fi pus în dezbatere publică în maxim două luni, afirmând că trebuie găsit cel mai bun calendar pentru ca acest efort financiar, ”destul de mare, dar necesar” să poată să fie susţinut. Eu cred că, într-o lună, în maxim două luni,…
-
Legea pensiilor nu va intra în dezbatere parlamentară în acest an
Legea pensiilor nu va intra în dezbatere parlamentară în 2017 deoarece este un act normativ extrem de complicat şi de stufos, menţionând însă că punctul de pensie va creşte la 1.100 de lei începând cu 1 iulie 2018. S-a susţinut că: ” Legea este extrem de complicată, de stufoasă şi măsurile care trebuie avute în…
-
Legea pensiilor este finalizată
Premierul a declarat că Legea pensiilor este gata ca proiect, precizând că, în prezent, ministrul Muncii lucrează la o estimare tehnică privind logistica și perioada de procesare a celor cinci milioane de dosare de pensii. Premierul a precizat că, în ceea ce privește recalcularea pensiilor, a adresat ministrului Muncii rugămintea ca acest proces să înceapă…
-
Milioane de pensii vor fi recalculate în baza noii legi a pensiilor
Peste cinci milioane de pensii vor fi recalculate în baza noii legi a pensiilor, aflată în fază de proiect, a declarat președintele Partidului Social Democrat. Potrivit acestuia, actul normativ este finalizat, însă specialiștii din Guvern urmează să stabilească impactul financiar produs de aplicarea sa. Acesta a afirmat: “Legea pensiilor este finalizată practic ca și document.…
-
Legea pensiilor va avea variantă finală la data de 1 octombrie!
Legea pensiilor va avea variantă finală la data de 1 octombrie, iar ulterior documentul va urma circuitul de avizare. Ministru Muncii a declarat: “Noi trebuie să venim în fața Coaliției la 1 octombrie cu Legea pensiilor finalizată. Au fost trei variante la care noi am lucrat: una dintre ele strict pe Programul de guvernare, alta…
-
Proiectul Legii pensiilor a fost finalizat!
Ministrul muncii a finalizat proiectul Legii pensiilor, a anunțat premierul, precizând că urmează dezbaterea interministerială, la nivelul guvernului și decizia politică pentru ca acesta să poată fi adoptat. „Nedreptățile sunt imense, evident că da, în tot ceea ce înseamnă pensii. (…) Știu că doamna ministru Olguța Vasilescu a finalizat, la nivel de minister, proiectul Legii…
-
La data de 1 octombrie va fi gata noua lege a pensiilor!
Guvernul vrea să vină din toamnă cu o nouă lege pentru cei peste 5 milioane de pensionari ai țării și se inspiră din măsurile luate de alte state europene. Ministrul Muncii spune că la 1 octombrie va apărea o nouă lege a pensiilor care să rezolve toate disfuncționalitățile. Iar sindicaliștii speră că de data aceasta…
-
Ce prevede noul program de guvernare?
Odată cu numirea noului Guvern, s-a modificat şi programul de guvernare. Iată cele mai importante modificări: – legea pensiilor va fi gata pana la 1 octombrie 2017. “Punctul de pensie va crește în următorii 4 ani, astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei, la 1 iulie 2018 punctul de pensie va…
-
Au fost promulgate modificările cu privire la Legea sistemului unitar de pensii publice
Preşedintele a promulgat Legea pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale. Legea prevede ca și persoanele care locuiesc în localitățile Slatina, Turnu Măgurele și Râmnicu Vâlcea să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.…
-
Legea pensiilor va suferi modificări!
Senatul a modificat, printr-o propunere legislativă, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel că persoanele care au locuit în Slatina și pe o rază opt kilometri, cel puțin 30 de ani, se pot pensiona mai devreme cu 2 ani din cauza poluării permanente. Prin propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art.…