-
Sintagma “ori altor asemenea interese ale ţării” este neconstituţională
CCR a decis că sintagma “ori altor asemenea interese ale ţării”, cuprinsă în dispoziţiile art. 3, lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională. Potrivit unui comunicat al CCR, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei “ori altor asemenea interese ale ţării”, cuprinsă în art.…
-
CCR a admis sesizarea privind conflictul de natură constituțională dintre Parlament şi ICCJ
Potrivit ştirilor juridice, Curtea Constituţională a fost sesizată să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României. Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat…
-
Constituţionalitatea abrogării anumitor cazuri de recurs în casaţie
Legislaţia românească prevede că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. În…