-
Proiectul de modificare a Legii dării în plată a trecut de Comisia de Buget
Proiectul de modificare a Legii 77/2016 a dării în plată a trecut de Comisia de Buget, Finanţe, Bănci din Senat cu majoritatea amendamentelor propuse. Toate cele trei amendamente privind considerearea impreviziunii – deprecierea cursului de schimb cu minimum 20%, a valorii imobilului cu 50% faţă de momentul cumpărării şi majorarea gradului de îndatorare din total…
-
Ce efecte pot avea modificările propuse Legii dării în plată?
Dacă legea privind darea în plată va fi modificată pentru ca oamenii să poată returna mai uşor locuinţele puse garanţie la bancă, sistemul financiar românesc va avea mult de suferit. O spune chiar Banca Naţională a României, într-o poziţie oficială trimisă Parlamentului.
-
Legea dării în plată ar putea fi modificată!
Potrivit unor amendamente depuse pe 7 noiembrie, legea dării în plată intrată în vigoare acum doi ani ar putea fi modificată din nou. Principalele completări vizează instituirea unor condiţii mai exacte în care instanţele de judecată pot decide sau nu existenţa impreviziunii într-un dosar de judecată: dacă preţul de vânzare al imobilului s-a devalorizat cu…
-
Legea dării în plată contravine principiului separaţiei puterilor în stat?
Legea dării în plată pare să fie o soluţie pentru unii dar alţii încă o contestă şi consideră că dispoziţiile sale nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale. Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Legea 77/2016 a făcut din nou obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. S-a motivat că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, prin raportare la art.…
-
Legea dării în plată a constituit din nou motivul unei excepţii de neconstituţionalitate
Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite a făcut obiectul unor nenumărate excepţii de neconstituţionalitate. Recent, o noutate legislativă o reprezintă Decizia nr. 35/2017 prin care s-a solţionat o excepţie de neconstituţionalitate publicată în Monitorul Oficial nr. 342/2017. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că art.…
-
Legea dării în plată, motiv de sesizare CCR!
Legea dării în plată este pentru unii o degrevare de sarcina creditului însă alţii nu sunt de acord cu prevederile acestei legi şi rămâne încă o lege discutabilă. Mai multe excepţii de neconstituţionalitate s-au formulat împotriva acestei legi, multe dintre ele au fost respinse însă după cum ştim au fost şi excepţii care au fost…
-
Imobilul a fost supus procedurii de executare silită. Mai pot beneficia de darea în plată?
Ca o noutate legislativă, legea dării în plată a fost una dintre cele mai controversate legi. După intrarea ei în vigoare numeroşi clienţi ai instituţiilor financiare care aveau un credit au solicitat ca procedura acesteia să fie pusă în mişcare. Un efect negativ a fost blocarea proiectului Prima casă, proiect care a fost aşteptat de…
-
Legea dării în plată subiect de excepţie de neconstituţionalitate
Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu Legea dării în plată, în urma unui proces deschis, de Unicredit la Judecătoria Sectorului 6 al Capitalei. Cauza din justiţie a fost suspendată până la decizia Curţii Constituţionale a României. Potrivit comunicatului instanţei, decizia este următoarea: „În temeiul art. 29, alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind…
-
Klaus Iohannis a promulgat Legea dării în plată
În data de 28 aprilie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a promulgat legea dării în plată, precizând că va fi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial. Legea va intra în vigoare la 15 zile de la publicarea în Monitor. Iniţial, preşedintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii dării în plată, iar ulterior a constat…
-
Executivul cere modificarea Legii dării în plată
Printr-un document transmis Camerei Deputaţilor, Executivul cere modificarea Legii dării în plată, menţionând că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate şi prezintă riscuri de dezechilibre macroeconomice, putând induce chiar falimentul sau retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit din partea BNR. De asemenea, Guvernul solicită…