-
Statutul poliţistului a fost modificat!
Poliţistul este funcţionarul public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului. Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut. Legea nr. 360/2002 este cea care…
-
Un proiect de modificare a statutului poliţistului a fost depus în dezbatere publică
Reglementările care facilitau poliţiştilor încetarea raporturilor de serviciu, inclusiv în jurul vârstei de 40 de ani, prevăzute în actuala legislaţie, vor fi modificate în urma consultărilor cu sindicatele reprezentative din Poliţie, potrivit proiectului OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, lansat în dezbatere publică, marţi, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).