Tag: Lege

  • A fost modificată Legea educaţiei fizice şi sportului

    Preşedintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, se arată într-un comunicat. Legea pentru aprobarea OUG 38/2017 vizează modalităţile prin care sportivii de performanţă îşi pot desfăşura activitatea sportivă şi condiţiile în care administraţiile publice locale pot finanţa…

  • Proprietarii de terenuri trebuie să ia măsuri de combatere a ambroziei. Este lege!

    În frumoasele legende ale anticei Elade, ambrozia era un aliment aparte, rezervat numai puternicilor zei ai Olimpului, cărora le conferea tinerețe veșnică, viață fără de sfârșit. Dar tot ambrozie se numește și o plantă pe care autoritățile o consideră atât de primejdioasă pentru sănătatea umană, încât recent a trebuit să fie „scoasă în afara legii”.…

  • Un număr de 1200 de deţinuţi au fost eliberaţi prin aplicarea Legii recursului compensatoriu

    Ministrul Justiţiei a precizat că până în prezent peste 1.200 de deţinuţi au ieşit din penitenciar prin aplicarea legii recursului compensatoriu. „Astăzi, când vorbim, avem 1.219 deţinuţi care au ieşit din penitenciar la termen prin aplicarea legii recursului compensatoriu. (…) 4.532 de deţinuţi care au fost liberaţi condiţionat”, a declarat Tudorel Toader într-o conferinţă de…

  • Proiectul de Lege privind “inocenţa copilărei” va fi pus în dezbatere

    Camera Deputatilor pune din nou în dezbatere proiectul de Lege pentru „inocenţa copilăriei“ privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui. Legea a fost iniţiată prima dată în 2016 a trecut de Senat, dar parlamerntarii au respins proiectul în comisii. Acum însă Legea “Inocenţei…

  • CCR a amânat decizia cu privire la moficările aduse legii care prevede că parlamentarii pot fi comercianţi

    Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 6 martie, luarea unei decizii în cazul sesizării Preşedintelui cu privire la modificările aduse legii prin care parlamentarii, miniştrii, edilii, prefecţii şi şefii consiliilor judeţene pot avea calitatea de comerciant persoană fizică. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen…

  • Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi adoptată în vara acestui an

    Proiectul de Lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ar putea fi adoptat de Parlament în lunile mai – iunie, a declarat vicepremierul într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). ”Proiectul actual al Fondului Suveran, aşa cum e înaintat Parlamentului, are un progres uriaş faţă de forma iniţială în sensul că…

  • Legea insolvenţei va fi modificată

    Potrivit ultimelor noutati s-a anunţat că se doreşte modificarea la Legea insolvenţei. Astfel, o firma nu va putea rămâne în faliment mai mult de 2 ani sau dacă nu îşi respectă planul de conformare pe o perioadă mai mare de 6 luni, se arată în programul de guvernare propus de premierul desemnat. În plus, se…

  • Legea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată de Senat!

    Legea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată de Senat, for decizional în acest caz. A fost scandal în Parlament, iar votul s-a dat în absența Opoziției. Plenul Senatului a adoptat o serie de amendamente, respinse de comisie, inclusiv cel care reglementează răspunderea materială a magistraţilor. Opoziția și-a epuizat metodele parlamentare de a se…

  • Proiectul Legii resurselor hidrominerale a fost retras pentru a fi revizuit

    Ministerul Economiei a retras proiectul Legii resurselor hidrominerale pentru a fi revizuit, a anunţat ministrul de resort la lucrările Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, acesta precizând că sunt vizate aspecte ce ţin de calitate şi cantitatea vândută. Acesta a precizat: “Avem două interese mari. În primul rând dorim să nu se facă fraudă…

  • Legea parteneriatului public-privat va fi promovată săptămâna viitoare!

    Legea parteneriatului public-privat ar putea publicată în Monitorul Oficial cel târziu săptămâna viitoare, după ce va fi promovată printr-o Ordonanţă de Urgenţă, a declarat premierul. În acest context, primarul Capitalei, a declarat că Parlamentul ar trebui să înceapă mai repede o dezbatere a amendamentelor pentru pachetul de legi privind achiziţiile publice, pentru că legislaţia trebuie…