Tag: justiţie

  • Cauza Coniac contra României. Iată ce s-a hotărât la CEDO!

    Unii oameni sunt dispuși să ajungă până în pânzele albe, spre a-și găsi dreptatea. Alții sunt mai curând resemnați sau sceptici, abandonând prematur căutarea dreptății. Temerarii luptă cu piedicile exterioare și cu ei înșiși, conștienți fiind că deși e posibil să nu obțină ceea ce și-au propus, vor rămâne, cel puțin, cu satisfacția de a…

  • Procedurile de numire a conducerii ÎCCJ și a procurorilor-șefi fără președintele țării

    Proiectul de lege, depus la Camera Deputaților de către președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prevede faptul ca președintele țării să fie exlus din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a procurorilor-șefi a șefului statului și a ministrului Justiției. Astfel, proiectul prevede modificarea Statutului judecătorilor și procurorilor, dar şi faptul că președintele, vicepreședintele şi președinții de secții vor…

  • Monica Macovei critică decizia CCR privind interceptările

    Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat că susţine OUG dată de Executiv cu privire la interceptări, doar că decizia CCR nu este clară privind tema retroactivităţii şi duce la interpretări diferite în rândul judecătorilor. “Interpretarea diferită a unei decizii a Curţii Constituţionale care nu e clară cu retroactivarea crează un haos în justiţie…

  • Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România

    Comisia Europeană a publicat Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) şi reconfirmă progresele continue și constante înregistrate de România în toate domeniile evaluate. În ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției, în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), România a continuat să dea dovadă de profesionalism, demonstrându-și inclusiv capacitatea de adaptare…

  • CCR: Renunţarea la urmărirea penală pentru că nu ar exista interes public este neconstituţională

    Curtea Constituţională a României (CCR) a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 318 din Codul de procedură penală. Astfel, magistraţii au decis că posibilitatea procurorului de a renunţa la urmărirea penală, în cazul infracţiunilor care se pedepsesc cu amendă sau cel mult 7 ani de închisoare, dacă el constată că nu există un…

  • Înfiinţarea unui grup de lucru pentru “soluţii legislative privind ameliorarea funcţionării justiţiei”

    Senatul a aprobat înfiinţarea Grupului de lucru pentru identificarea soluţiilor legislative referitoare la ameliorarea funcţionării justiţiei, a afirmat vicepreşedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru. Conform acestuia, pe parcursul ultimelor săptămâni, la iniţiativa Biroului Permanent al Senatului şi, în principal, a preşedintelui Senatului, s-au organizat întâlniri cu toate categoriile profesionale din lumea justiţiei, în urma cărora a reieşit “nevoia unui…

  • Decizie ICCJ privind persoanele condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală

    Persoanele condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sunt obligate la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Astfel, Curtea a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului…

  • Problemele cu care se confruntă zona central și est-europeană

    La reuniunea informală a miniștrilor Justiției din Austria, Slovacia, Serbia, Republica Moldova și România, organizată între 18 și 20 septembrie de ministrul Robert Cazanciuc au fost discutate problemele cu care se confruntă zona central și est-europeană. Pe parcursul reuniunii au avut loc întâlniri în format bilateral și multilateral, desfăşurate la București și Tulcea. Ministrul Justiției, Robert…

  • Tăriceanu cere modificarea legii pentru “eliminarea abuzurilor unor magistraţi”

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că Parlamentul trebuie să modifice urgent legea pentru a elimina “abuzurile unor magistraţi”, menţionând că “nu este admisibil ca stabilitatea unui politician să atârne de declaraţiile vreunui denunţător”. “Parlamentul trebuie să adopte măsuri legislative care să elimine neregulile şi abuzurile unor magistraţi şi interferenţa neavenită în actul de Justiţie a…

  • Sesizarea Inspecţiei Judiciare privind implicarea serviciilor secrete în actul de justiţie

    După ce la 22 august 2015 Gheorghe Nichita a afirmat că a fost protejat de şefii SRI să nu aibă dosare penale, judecătorii din România s-au revoltat şi cer Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor lui Nichita, argumentând că declaraţiile acestuia transmit opiniei publice ideea că dosarele pot fi rezolvate…