-
Sunt disponibile fonduri pentru sectorul pomicultură!
Mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare sunt deschise în această perioadă prin intermediul unor submăsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) pentru investiţii în pomicultură, procesare, cooperare şi infrastructură rurală, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). O primă oportunitate o reprezintă investiţiile în sectorul pomicol, prin…
-
Programul “tomate” va continua şi în acest an!
Premierul a anunţat că pe agenda şedinţei de Guvern se află două proiecte ce vizează susţinerea producătorilor de legume româneşti – tomate şi usturoi. “Avem pe agenda şedinţei de astăzi două măsuri de susţinere a producătorilor agricoli, prin care încurajăm producţia de legume româneşti. Pentru al treilea an consecutiv sprijinim agricultorii să cultive tomate în…
-
Investiţiile străine vor fi examinate mai atent de UE!
Parlamentul European a aprobat în plen înfiinţarea unui instrument UE menit să verifice investiţiile străine directe (ISD) pe criterii de securitate pentru a proteja sectoarele strategice, informează un comunicat de presă al instituţiei. Este primul instrument la nivelul UE menit să verifice investiţiile străine directe pe criterii de securitate şi ordine publică, acoperă ISD făcute…
-
OUG privind măsurile fiscale ar putea duce la concedieri în sectorul privat
Ordonanța cu foarte multe măsuri fiscale aprobată de Guvern la finalul anului trecut va avea efecte majore și asupra populației. Cel puțin asta susțin sindicaliștii, care declară că unele firme vor face disponibilizări. Taxa impusă de Guvern pe activele bancare, aplicabilă de luna aceasta, va fi decisă în funcţie de nivelul ROBOR. Acest indicator a…
-
A fost adoptată Legea privind unele măsuri în domeniul protecţiei apelor
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1046 din data de 10 decembrie 2018, a fost publicată Legea nr. 298/2018 privind unele măsuri în domeniul protecției apelor. Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea condițiilor de autorizare, din punctul de vedere al gospodăririi apelor, pentru folosințele de apă care au în curs de realizare sau…
-
Ordonanța de urgență privind Fondurile suverane de dezvoltare și investiții
În Monitorul Oficial nr. 991/2018 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2018, act normativ care reglementează cadrul general privind condițiile pe care o societate prevăzută de Legea nr. 31/1990 trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată Fond suveran de dezvoltare și investiții. Reglementarea are în vedere crearea unor vehicule de investiții…
-
Germania a aprobat bugetul pentru anul 2019
Pentru al şaselea an consecutiv, Guvernul de la Berlin nu intenţionează să recurgă la împrumuturi, o strategie cunoscută în Germania sub numele de “schwarze Null” (“black zero”). Această politică a fost criticată în trecut deoarece măsurile de austeritate au fost implementate în detrimentul investiţiilor în educaţiei, în construirea de locuinţe şi în infrastructura publică. Proiectul…
-
Statele UE vor beneficia de 243 de milioane de euro pentru investiţii în mediu
Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiţii în valoare de 243 de milioane euro din bugetul Uniunii Europene pentru proiecte din programul LIFE, care sprijină natura, mediul şi calitatea vieţii în tranziţia Europei către un viitor mai sustenabil şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.…
-
Consiliul Concurenţei a anunţat că a declanşat o investigaţie pe piaţa cimentului
Consiliul Concurenţei a anunţat că a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială pe piaţa cimentului. Autoritatea suspectează că înţelegerea s-ar fi realizat prin împărţirea pieţei producţiei şi comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piaţă şi/sau produselor oferite pe piaţă, limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor.