-
Proiectul Autostrăzii Moldovei a fost preluat de Ministerul Transportului!
În Monitorul Oficial nr.93/2020, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr.7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice.
-
Prioritizarea proiectelor de investiții publice. Au fost modificate și completate Normele metodologice!
Dacă auzi, într-un context sau altul, cuvântul „prioritizare”, te-ai putea gândi că nu-i unul dintre cele mai des folosite cuvinte ale limbii române. Și totuși orice persoană rațională și orice organizație de succes recurge zi de zi la prioritizare! Ce înseamnă prioritizare? Pe scurt, înseamnă să știi să identifici obiectivele și activitățile ce trebuie puse…
-
Parteneriatul public-privat, reglementat printr-un nou act normativ. Care sunt știrile juridice?
Parteneriatul, cooperarea, sunt departe de-a fi realități sau concepte specifice doar epocii moderne. Au fost prezente, ca factori ai dezvoltării, de-a lungul întregii istorii umane. Nimeni n-ar putea pretinde, rămânând fidel realitatii, că Marea Piramidă din Egipt sau Marele Zid Chinezesc ar fi putut să fie clădite, lejer, și în absența unor asemenea relații interumane.…
-
Angajarea și remunerarea personalului ce se ocupă de proiectele finanțate din fonduri europene, în sectorul public
„Orice fel de meserie nu e rău omul să știe”, spune proverbul. Competențele suplimentare sunt apreciate pretutindeni, atunci când există. Ce-i de făcut atunci când se ivește, la nivelul unei organizații sau instituții, o problemă a cărei rezolvare este greu de găsit? Deși se spune că „nevoia te-nvață” (și adesea cam așa se întâmplă), în…
-
A fost aprobat Programul Naţional de Reformă!
Guvernul a aprobat, prin Memorandum, Programul Naţional de Reformă (PNR) 2017, elaborat sub coordonarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene. Documentul asigură continuitatea reformelor în scopul îndeplinirii obiectivelor naţionale asumate în cadrul Strategiei „Europa 2020” şi punerii în aplicare a recomandărilor specifice de ţară. La acestea se adăugă acţiuni noi, definite pe baza priorităţilor stabilite atât…
-
Normele metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiţii publice – modificări
Cu scopul aplicării uniforme şi coerente a prevederilor legale în vigoare, Ministerul Finanţelor Publice vine cu propunerea de modificare a Normelor metodologice privind prioritizarea proiectelor de investiţii publice. Schimbările preconizate se referă la următoarele instrumente: – precizările metodologice privind acordarea şi justificarea punctajelor pentru proiectele de investiţii publice semnificative prin aplicarea principiilor şi criteriilor de prioritizare, – macheta tabelului…
-
Lista investiţiilor publice prioritare, discutată în iunie de Guvernul României
Ministrul bugetului, Liviu Voinea şi-a asumat la sfârşitul anului 2012, când a venit la guvernare, proiectul pentru prioritizarea investiţiilor publice. Voinea declară că, în funcţie de un punctaj realizat pe bază de oportunitate, justificare economică şi socială, suportabilitate şi sustenabilitate financiară şi performanţă în implementare, urmează să fie întocmită o listă cu cele mai importante obiective de…