-
A fost aprobat Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021
În urma promulgării de către preşedintele României a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ, a fost aprobat prin ordin de ministru şi transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021.
-
A fost aprobată OUG privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ
A fost aprobătă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58 din 23 aprilie 2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ.
-
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a devenit partener într-un proiect european
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), a devenit partener în proiectul european Enhancing the Coverage and Connectivity of QA in the EHEA through DEQAR (DEQAR CONNECT), finanţat prin programul Erasmus PLUS, proiect destinat reţelelor Centrelor naţionale de recunoaştere ENIC/NARIC şi Agenţiilor de Asigurare a Calităţii în Învăţământul…
-
Cum va fi desfăşurat examenul naţional de definitivare în învăţământ anul acesta?
În Monitorul Oficial nr. 437/2020 a fost publicat Ordinul nr. 4300/2020 privind completarea Metodologiei – cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.211/2018. Perioada concediului de maternitate, precum şi perioada suspendării cursurilor ca urmare a declarării stării de urgenţă/alertă se consideră vechime la…
-
A fost modificată Metodologia privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic
În Monitorul Oficial nr. 424/2020 a fost publicat Ordinul nr. 4261/2020 pentru modificarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2020, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.307/2020.
-
A fost publicat Ordinul pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învăţământ în contextul instituirii stării de alertă
În Monitorul Oficial nr. 417/2020 a fost publicat Ordinul nr. 4266/2020 pentru punerea în aplicare a măsurilor privind sistemul de învăţământ în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României.
-
Activităţile in cadrul unităţilor de învăţământ se vor desfăşura cu respectarea unor reguli stricte
Au fost adoptate măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care au acces în cadrul instituţiilor de învăţământ, în condiţii de siguranţă. În Monitorul Oficial nr. 381/2020 a fost publicat Ordinul nr. 4220/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS – CoV – 2 în unităţile/instituţiile de învăţământ.
-
Componenţa comitetelor de selecţie a membrilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU se află în consultare publică
Ministerul Educaţiei şi Cercetării supune consultării publice, în perioada 4-7 mai 2020, componenţa comitetelor de selecţie a membrilor comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) – mandatul 2020-2024.
-
Proiectele de manuale şcolare sunt evaluate în privinţa calităţii înainte de a fi aprobate! Există o metodologie în acest sens!
În ultima perioadă tot mai mulţi părinţi, dar şi cadre didactice, se plâng de calitatea manualelor şcolare, iar unele dintre ele au ajuns amuzament în mediul online. Metodologia de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar a fost adoptată încă din anul 2019 prin Ordinul nr. 3103/2019 privind regimul manualelor şcolare în…
-
Au fost aprobate Normele privind pregătirea profesională continuă a consultanţilor fiscali!
Activitatea de consultanţă fiscală se exercită numai de persoanele care au promovat examenul de consultant fiscal şi se inregistrează în Registrul consultanţilor fiscali şi al societaţilor de consultanţă fiscală la secţiunea “persoane active” în termen de cel mult 12 luni de la data comunicării rezultatului examenului.