-
Cum mă pot apăra dacă sunt insultat sau calomniat?
Dispoziţiile Vechiului Cod penal care incriminau faptele de insultă şi calomnie, au fost abrogate prin art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, ulterior însă fiind repuse în vigoare printr-o Decizie a Curţii Constituţionale. Ce prevedeau aceste infracţiuni? Conform art. 205 V. C. pen., insulta constituia ,,atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau…
-
Propunerea privind completarea Codului penal cu un articol dedicat insultei şi calomniei, respinsă de Senat
În şedinţa din 14 martie 2016, Senatul României a respins propunerea legislativă a senatorului ALDE, Cristiana Anghel, care vizează modificarea Legii nr. 269/2009 privind Codul penal prin reglementarea ca infracţiuni a calomniei şi insultei şi stipularea probei verităţii. Pentru respingerea iniţiativei au votat 12 senatori. Actul normativ prevede completarea Codului penal cu un articol dedicat…
-
Reincriminarea insultei și calomniei
Incriminarea sau nu a insultei și calomniei ţine de politica penală a statului a declarat judecătorul Alexandru Șerban, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, Alexandru Șerban a mai precizat că trebuie de văzut “dacă după o perioadă destul de lungă de dezincriminare este societatea pregătită pentru reincriminarea faptelor respective”, după cum se dorește printr-un proiect depus la…
-
Discuţii privind reintroducerea insultei și calomniei în Codul penal
Propunerea legislativă a senatorului ALDE Cristiana Anghel, care vizează modificarea Legii nr.269/2009 privind Codul penal prin reglementarea ca infracțiuni a calomniei și insultei și stipularea probei verității, a fost foarte mult discutată în plenul Senatului. Astfel, Anghel propune completarea Codului penal printr-un articol care stipulează că “afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei…
-
Cauza Morar contra României și dreptul cetățenilor la libera exprimare. Ce s-a hotărât la CEDO?
Libertatea de exprimare este una dintre valorile definitorii ale civilizației europene. Chiar și într-o societate democratică, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrângeri, însă interdicțiile nu trebuie duse prea departe, ajungându-se la încălcarea drepturilor omului. În „Monitorul Oficial” 141/2016 a văzut lumina tiparului Hotărârea CEDO din 7.07.2015 în cauza Morar contra României, importantă din…
-
Joaca de-a baba oarba cu insulta și calomnia
„Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” (George Orwell). Studentă fiind am învățat la materia dreptului penal că insulta și calomnia sunt infracțiuni pe care legea română le pedepsește. Anii au trecut și în iulie 2006 cele două infracțiuni au fost abrogate,…
-
S-a purtat vreun funcționar abuziv cu tine? Știi ce ai de făcut?
Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.(Blaise Pascal) Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să fiți fără voia voastră victima purtării abuzive a unui funcționar public. E posibil să vă fi confruntat cu o asemenea situație atunci când erați la fisc să vă plătiți taxele și impozitele sau la un restaurant…
-
Insulta, calomnia și … daunele morale!
Înainte de a dezbate problema apărării drepturilor nepatrimoniale pe latură civilă, trebuie menționat faptul că dispoziţiile Codului penal actual care incriminau faptele de insultă şi calomnie, au fost abrogate prin art.I pct.56 din Legea nr.278/2006. Această informație trebuie reținută cu precădere, însă vă invit să observați conținutul acestor infracțiuni abrogate și care este paradoxul din…