Tag: instanta de fond

  • ICCJ. Rolul activ al judecătorului

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în calea de atac a recursului nu se poate invoca omisiunea instanţelor de fond şi de apel de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. O astfel de critică este interzisă de art. 254 alin. 6 C.…

  • ICCJ. Cheltuielile de judecată nu sunt sunt supuse controlului instanței de recurs

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs criticile recurentului privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de către instanţa de apel, atât cele care vizează compensarea, cât și cele care vizează cuantumul acestora, întrucât sunt aspecte ce țin de netemeinicie şi de apreciere a…

  • ICCJ. Considerentele hotărârii, reproducere a întâmpinării pârâtului! Efecte

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în vederea exercitării controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară, că motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să se realizeze  într-o manieră clară şi coerentă, ca o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.…

  • Modul de contestare a măsurilor asigurătorii în procesul penal, motiv de dezbatere la CCR

    Tot mai des vedem cum în cazul anumitor persoane se dispun măsuri asigurătorii, cum ar fi sechestrul, poprirea sau confiscarea specială în scopul de a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor. Organele care pot lua aceste măsuri asigurătorii sunt procurorul (în cadrul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară sau…