-
RIL admis. Încetarea de drept a mandatului de primar
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis un recurs în interesul legii prin Decizia nr. 1/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 277/2021.
-
Primar incompatibil. Dispoziţiile privind raportul de evaluare comunicat prefectului sunt constituţionale?
Conflictul de interese şi starea de incompatibilitate în care s-a constatat că s-au aflat unii funcţionari publici a dat multe bătăi de cap acestora. În ultimul timp Agenţia Naţională de Integritate a declarat pe bandă rulantă starea de incompatibilitate în care se aflau primari, consilieri locali sau alţi funcţionari publici. Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea…