-
Noi legitimații de serviciu pentru executorii fiscali
Atunci când te trezești cu inspectorii statului, veniți în control la ușa firmei, trebuie să fii sigur că persoanele din fața ta sunt ceea ce pretind. Și nu altceva! Fie că sunt inspectorii ITM sau executorii fiscali, aceștia au obligația să vă arate legitimația de serviciu și/sau insigna. Dacă știți că aveți datorii la stat…
-
Proiectul noului Cod Fiscal
Impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele…
-
Noi impozite pentru clădiri nerezidenţiale şi creşteri de taxe pe maşini şi TIR-uri
Potrivit noului proiect de modificare a Codului Fiscal, act oferit de orice program legislativ, Guvernul va impozita populaţia pentru clădiri nerezidenţiale şi va creşte taxa pe maşini şi TIR-uri. Astfel persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe…
-
Statul acordă eșalonări la plata obligațiilor fiscale!
„Omul – o ființă bizară. El muncește tot mai greu pentru privilegiul de a avea voie să plătească impozite tot mai mari.” (George Mikes). Având în vedere că numărul taxelor crește direct proporțional cu numărul românilor care acumulează datorii către stat, legiuitorul s-a gândit să vină în ajutorul datornicilor cu noi facilități fiscale.
-
Prevederi noi la declararea TVA
Conform Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.224/2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 311 “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g)…
-
Cine sunt marii contribuabili? Dar cei mijlocii?
În domeniul fiscal nu ne putem plânge niciodată de lipsa de noutăţi legislative! Codul Fiscal se modifică de la o lună la alta, iar schimbările nu sunt întotdeauna făcute în favoarea contribuabilului. Nimănui nu îi place să-i fie micşorate câştigurile, indiferent de motivul invocat: că trebuie să existe solidaritate socială, că se impune o nouă…
-
Mașini abandonate ocupă locurile de parcare? Cum poți scăpa de ele?
Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată. Pentru domnul Nae bătrâna Dacie 1310 era prima lui iubire. A așteptat câțiva ani ca să îi vină rândul să o poată cumpăra. Povestește cu mândrie cât de utilă i-a fost mașina care acum este o bătrână doamnă ce își poartă cu mândrie anii. „Mașină ca…
-
Un nou Cod Silvic
Ministrul Pădurilor şi Apelor, Lucia Varga a anunţat că România va avea un nou Cod Silvic. Ea a precizat că noul Cod vrea să reducă defrişările necontrolate şi furturile de material lemnos. Principiile noului Cod Silvic vor fi prezentate în viitoarea şedinţă de Guvern. „Principalele direcţii de acţiune, de modificare, dacă vreţi, a Codului Silvic sunt…
-
Plata arieratelor – inevitabilă
Ordonanţa de urgenţă nr. 12/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 127 stabilește că începând cu 8 martie 2013 şi până la 31 decembrie 2013, suma aferentă procentajului de 20%, respectiv 15%, din cota defalcată din impozitul pe venit de 18,5%, respectiv 7%, şi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea…
-
Dacă ai o idee de afacere și ceva bani, nu ezita să devii patron
La un moment dat, oricine dorește să devină independent din punct de vedere financiar, să câștige ceva mai mulți bani pentru a-și îndeplini visele, nevoile etc. Bineînțeles, există și excepții, așa cum de altfel există persoane cu idei geniale de afaceri, însă nu prea dispun de economii, și persoane care au bani, dar se pricep…