-
Nu scăpăm de impozitul pe venitul global! Acesta este prevăzut şi în noul program de guvernare
Se pare că nu scăpăm pe impozitul pe venitul global şi noul program de guvernare prevede ca, din 2018, să fie introdus impozitul pe venitul global şi, odată cu el, necesitatea depunerii unei declaraţii de patrimoniu pentru persoanele fizice. Alte detalii legate de aceste măsuri lipsesc, dar premierul susţine că vor fi implementate, chiar dacă…
-
Cum afectează impozitul pe venitul global al gospodăriilor modul de calcul al impozitului obţinut din închiriere?
Modul de calcul al impozitului obţinut din închirierea proprietăţilor se va schimba, odată cu intrarea în vigoare a impozitului pe venitul global al gospodăriilor. Impozitul scade, dar ar fi putut scădea şi mai mult, însă deducerea actuală a fost diminuată. Odată cu intrarea în vigoare a noului impozit pe venitul global al gospodăriilor, se schimbă…
-
Se va introduce un impozit de 3% pentru veniturilor realizate de către proprietarii imobilelor naţionalizate
Modificările legislative pregătite în domeniul fiscal vor afecta puternic deţinătorii de puncte de despăgubire emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Guvernul are în vedere introducerea unui impozit de 3% pentru veniturilor realizate de către proprietarii imobilelor naţionalizate, atunci când aceste venituri depăşesc 100.000 de euro. Ar urma să fie un impozit aplicat inclusiv pentru…
-
Sistemul actual de redirecţionare a 2% din impozit ar putea fi modificat conform proiectului Codului Economic
Experții care lucrează la proiectul Codului Economic iau în calcul modificarea sistemului actual de redirecționare a 2% din impozit prin introducerea donației în sistemul de deduceri personale din venitul global al contribuabilului, conform unui comunicat al Ministerul Finanțelor Publice. O paletă largă de specialiști sunt cooptați în grupuri de lucru, care analizează conceptul de administrare…
-
Modul de impozitare a veniturilor din investiţii ar putea fi modificat odată cu introducerea impozitului pe gospodărie
Modul în care sunt impozitate veniturile din investiții, acolo unde intră și veniturile din dividende sau dobânzi, urmează să fie modificat, în contextul introducerii impozitului pe veniturile globale ale gospodăriei și, implicit, a modificării Codului fiscal. Astfel, veniturile din dividende ar urma să fie scutite de plata impozitului pe venit, în timp ce pentru veniturile…
-
Impozitul pe venitul global va determina o scădere drastică a veniturilor bugetare?
Introducerea impozitului pe venitul global va determina o scădere drastică a veniturilor bugetare, iar din textul documentului rezultă o inechitate fiscală între rezidenţii unei gospodării, potrivit unui comunicat al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Potrivit acesteia conceptul de ‘gospodărie’, ca pilon de bază al noului sistem, nu este reglementat de legislaţia românească, iar definiţia fiscală creşte…
-
Clarificările aduse de normele privind impozitul specific!
Impozitul specific este noutatea fiscală a anului 2017. Potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi acest impozit se datorează de contribuabilii care au înscrisă ca activitate principală sau secundară activitatea corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de prezenta lege. O noutate legislativă în ceea ce priveşte această lege este Ordinul nr. 264/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de…
-
Impactul noilor modificări fiscale asupra microîntreprinderilor
Efectele pozitive asupra microîntreprinderilor prin diminuarea impozitelor sunt anulate de creşterea cheltuielilor cu salariile se susține într-un studiu referitor la impactul măsurilor fiscale luate de Guvern la finele săptămânii trecute asupra microîntreprinderilor. Se susține că prin modificarea Codului Fiscal are loc o redistribuire a veniturilor orientate posibil către stimularea consumului, care nu are efecte benefice…
-
Ce se întâmplă cu profitul reinvestit de la 1 ianuarie 2017
Guvernul a emis o ordonanță conform căreia scutirea pe profitul reinvestit va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017. “Profitul investit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de casă, de control şi de facturare, în programe informatice, precum şi pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse şi/sau achiziţionate,…