Tag: imobil

  • Discuţii asupra reexaminării legii privind darea în plată

    Comisia de buget a Senatului discută cererea de reexaminare a legii privind darea în plată a imobilelor ipotecate, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului la 18 decembrie. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe…

  • Dobândirea proprietății prin chitanță de mână, între vechiul și noul Cod civil

    A fost o vreme în perioada comunistă în care era interzisă tranzacționarea terenurilor. Însă, românii nu au căzut pradă acestor reglementări și au găsit soluții de a putea să vândă și să cumpere terenuri. Metoda la care au apelat a fost cea a chitanței de mână prin care perfectau vânzarea. Cel care cumpăra în acest…

  • Prorogarea cu un an pentru soluţionarea cererilor de restituire a terenurilor confiscate de regimul comunist

    Guvernul a prorogat printr-o Ordonanţă de Urgenţă, până la data de 1 ianuarie 2017 termenul până la care comisiile locale şi judeţene de fond funciar sunt obligate să soluţioneze toate cererile de restituire a terenurilor confiscate de regimul comunist, de a realiza punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate. Aceste termene sunt prevăzute de Legea nr.…

  • CCR a admis sesizarea privind restituirea imobilelor preluate abuziv de regimul comunist

    În ziua de 16 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a…

  • Exceptarea de la plata CASS a unor persoane ce obţin venituri din chirii. Noutăţi legislative!

    Invariabil, fiecare nou an aduce modificări fiscale, dar veştile îmbucurătoare pentru contribuabili nu şochează prin marea lor frecvenţă. La început de 2014 a răsărit în Codul fiscal o nouă prevedere: românii ce obţin câştiguri din chirii trebuie să mai achite şi CASS, pe lângă impozit. Totuşi, unele categorii vor fi exceptate la achitarea CASS pentru…

  • Riscurile Legii dării în plată

    Legea dării în plată a scos la iveală problema riscului, adică cine îşi asumă pierderea – cel care a luat creditul ipotecar sau banca. Iniţiatorii au justificat această lege prin rezolvarea unei probleme sociale a persoanelor fizice. Adică, când nu mai poţi/vrei să plăteşti creditul pentru apartament, depui cheile la bancă şi se stinge orice…

  • Legea cedării imobilului pentru stingerea creanţei – un mijloc de a face banca să negocieze

    Avocatul Gheorghe Piperea a afirmat că legea care permite persoanelor care nu îşi mai pot plăti creditul să cedeze băncii imobilul ipotecat pentru stingerea creanţei, pune la dispoziţia consumatorului „lipsit de putere”, un mijloc de a determina banca să negocieze cu debitorul. Astfel, iniţiatorul proiectului de lege deputatul PNL Daniel Zamfir a precizat că legea dării în plată…

  • Creditele ipotectare se pot stinge prin darea în plată a bunurilor ipotecate

    Deputaţii din Comisia de Buget au avizat proiectul de lege care oferă posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri ale debitorului. “Prezenta lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţa şi accesoriile…

  • Băncile nu vor putea executa silit pe datornici fără să se judece

    Senatul României a votat o modificare legislativă prin care băncile nu vor mai putea să-i execute silit pe datornici fără ca mai întâi să se judece cu aceştia. Senatorii care au iniţiat modificarea legislativă susţin că mii de români au fost până acum daţi afară din propriile case, fără să se poată apăra. Astfel, iniţiatorii…

  • Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor

    Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Obiectivele generale urmărite de adoptarea proiectului legislativ sunt: – Eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale; – O mai…