-
Un proiect legislativ prevede instituirea lunii iunie ca Luna identităţii creştine
Reperul fundamental al unei naţiuni, la modul general, este credinţa, iar în cazul poporului român, în mod special, este credinţa creştină, fapt evident din perspectivă istorică, sociologică, religioasă, culturală şi statistică. Luna identităţii creştine are ca obiectiv recunoaşterea rolului fundamental al creştinismului în istoria şi identitatea locuitorilor României vreme de veacuri.