Tag: ICCJ

  • Deși au fost sancționați disciplinar, judecătorii pot accede la ÎCCJ

    Constituția consacră principiul egalității în drepturi şi în fața legii a tuturor cetățenilor, adică un tratament egal pentru toată lumea. Fiecare dintre noi este liber să-şi aleagă profesia dorită, însă există anumite condiții pe care trebuie să le întrunească pentru a-și vedea visul cu ochii. Astfel, nu-ţi poți alege un loc de muncă fără să…

  • Ai fost prins la volan sub influența lui Bachus? Ce „șanse” ai să ți se întocmească dosar penal?

    Se spune că „Bachus este o zeitate convenabilă, inventată de antici ca o scuză pentru îmbătare”. (Ambrose Bierce) Motivele pentru care cineva consumă alcool peste măsură sunt diferite. Unii cred că „alcoolul este anestezicul pe care ni-l administrăm pentru a suporta intervenția chirurgicală a vieții” (George Bernard Shaw), în timp ce pentru Frank Sinatra „alcoolul este…

  • La loc comanda! CCR a decis: legea penală mai favorabilă se aplică… (de)favorabil!

    Acum vreo două săptămâni vă povesteam cum a decis ÎCCJ să se aplice legea penală mai favorabilă în România și mi se părea salutară ideea de a clarifica modul în care toate instanțele trebuie să aplice legea. Scopul urmărit a fost acela de a elimina practica neunitară care se crease la nivelul instanțelor judecătorești. Cum…

  • Judecătorii vor aplica pedeapsa din noul Cod Penal și prescripția din vechiul Cod Penal

    Odată cu apariția Noului Cod Penal s-au ivit, în practică, soluții neunitare în cauze având același obiect. Unul dintre principiile de bază ale dreptului penal este acela potrivit căruia „legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.” Modul în care judecătorul decide să aplice legea penală mai favorabilă, rămâne totuşi la aprecierea sa.…

  • Numirea şi transferul în funcţia de judecător sau procuror militar

    În Monitorul Oficial nr. 313 din 29 aprilie a fost dat publicării Ordinul M.A.N. nr. 47/2014 pentru aprobarea Regulamentului comun al CSM şi MAN privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi…

  • Prescripţia răspunderii penale este o instituţie autonomă faţă de cea a pedepsei

    Prescripţia răspunderii penale care reprezintă o instituţie autonomă faţă de cea a pedepsei, a fost stabilită de un complet de nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ceea ce înseamnă că  judecătorii vor trebui să folosească articolele mai favorabile din oricare din cele două coduri, vechi şi nou. ICCJ a dezbătut sesizarea făcută…

  • Plângere impotriva lipsei rovinietei valabile

    Prin Decizia nr. 2931/2013 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a hotărât că dispoziţiile art. III alin. (2) al Legii nr. 2/2013, prin care se introduce o normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr.2/2001. Astfel, plângerile formulate în temeiul O.G. nr. 15/2002 împotriva procesului verbal de…

  • Noua organizare şi funcţionare a ÎCCJ

    Hotărârea nr. 22/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 686/2013. În cadrul actului normativ se menţionează: În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu…

  • Vrei să construiești o casă? Înfrunți birocrația sau… apelezi la instanță

    Se spune că un om trebuie să facă neapărat trei lucruri în viață: să planteze un pom, să construiască o casă și să aibă un copil. Sigur că nu puțini sunt aceia care se încumetă să își construiască o casă pe pământ refuzând din start ideea de a locui la bloc. Aventura birocratică printre hârtiile…

  • Judecarea cauzei în lipsa părţilor, sancţionată de ICCJ

    Judecarea cauzei în lipsa părţilor, fără ca aceştia să fi solicitat judecata în lipsă, constituie o încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil, cât si a principiului contradictorialităţii, a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2859 din 27 mai 2013, având ca obiect Măsuri reparatorii în temeiul…