-
Substanţa roşu allura AC a fost autorizată ca aditiv pentru hrana animalelor
Regulamentul nr. 197/2020 privind autorizarea substanţei roşu allura AC ca aditiv pentru hrana pisicilor şi a câinilor a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. 42/2020.
-
Au fost modificate regulile pe aplicare a normelor de hrană!
Ultimele ştiri juridice evidenţiază că au fost modificate Regulile de aplicare a normelor de hrană, Regulile privind organizarea şi funcţionarea popotelor, a structurii normelor de hrană pentru animalele de serviciu, precum şi a structurii normelor de dotare cu bunuri materiale necesare aprovizionării, depozitării şi păstrării produselor alimentare, preparării, transportului şi servirii hranei în unităţile Ministerului…
-
Avem o nouă Lege a zootehniei!
Noua lege a zootehniei a fost aşteptată de crescătorii de animale, Președintele României a semnat recent decretul de promulgare a acesteia. În Monitorul Oficial nr. 53/2019 a fost publicată Legea zootehniei nr. 32/2019. Legea se aplică crescătorilor de animale din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, ecvidee, suine, iepuri, animale de blană, canide, feline, precum…
-
Bugetarii vor primi indemnizaţie de hrană!
Dacă până acum numai angajaţii din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE şi SPP, alături de cei ai Poliţiei Locale, beneficiau de drepturi de hrană, începând cu decembrie 2018 o astfel de indemnizaţie se va acorda tuturor bugetarilor, potrivit Legii salarizării unitare.
-
Au fost aprobate normele de hrană specifice persoanelor private de libertate
Structura normelor de hrană specifice persoanelor private de libertate din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi regulile de aplicare a acestora au fost recent modificate. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 761 din data de 4 septembrie 2018, a fost publicat Ordinul nr. 3147/2018 privind aprobarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană pentru persoanele private…
-
Aplicarea Regulamentului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, modificări
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/673 al Comisiei din 29 aprilie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria…
-
Modificări privind drepturile de hrană ale personalului din sectorul de apărare naţională
Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, proiectul de lege se referă la modificarea art. 6 alin. (1) din O.G.…
-
Cresc alocaţiile de hrană pentru pacienţii din spitale
Un proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii prevede majorarea alocaţiilor de hrană pentru pacienţii internaţi în spitalele publice, la 7 – 19,4 lei pentru adulţi şi 3 – 17,5 lei pentru copii, începând cu luna decembrie. Începând cu luna decembrie 2014, nivelul alocaţiilor de hrană va fi actualizat cu…