-
Care sunt consecințele exercitării greșite a căii de atac ?
Cei care trec prin experiența unui proces știu prea bine ce presupune acesta și atunci când ajung la liman nu zic hop până nu se văd și cu hotărârea redactată. Aceasta ar trebui motivată și redactată în 30 de zile de pronunțare, însă, practica, bate teoria și se ajunge la termene destul de lungi. Hotărârea…
-
Eliminarea discrepanțelor salariale din sistemul judiciar
În ședința din 23 august 2016, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu majoritate de voturi, că dispozițiile OUG nr.20/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt…
-
Cauza Bălteanu versus România. Orice persoană are dreptul de a-i fi respectată viața privată!
După cum nimeni nu se naște învățat, nici legea, la zămislire, nu-i perfectă. Este minunat că putem învăța oricând ceva nou, inclusiv din greșeli, și minunat este că legea-i perfectibilă. Mai puțin minunat e când vine clipa suportării consecințelor, pentru erorile omenești și imperfecțiunile legislative.
-
Aplicarea titlului executoriu european
Instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu este supusă legislaţiei statului de executare, ci legislaţiei statului membru în care a fost emis certificatul de titlu executoriu european. Aceasta se datorează faptului că această prescripţie vizează perioada de timp scursă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la momentul solicitării aducerii acesteia…
-
Cauza Drăgan contra României. Ce s-a cerut și ce s-a obținut, la CEDO?
Atunci când sunt iscodiți cu privire la viața carcerală, unii foști deținuți evită cu dibăcie detaliile care i-ar putea pune într-o lumină neplăcută sau chiar refuză subiectul. Alții sunt dispuși să povestească totul cu lux de amănunte. De remarcat este că nu puține dintre poveștile despre detenție se încadrează, lejer, la categoria horror. O primă…
-
Punerea în libertate a inculpatului minor, aplicarea măsurilor educative și litera Constituției
Pe măsură ce se îndepărtează de vârsta copilăriei, tânăra ființă umană devine tot mai capabilă să separe binele de rău… De obicei! Numai că, din diferite cauze (carențe educaționale, rele cârdășii), unele „tinere vlăstare” ajung să se îndrepte într-o direcție greșită… Pornesc pe cărările periculoase ale infracționalității iar faptele lor generează probleme serioase cu poliția…
-
Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, aprobat
În Monitorul Oficial nr. 311 din data de 22 aprilie 2016 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 282/2016 privind aprobarea Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020. Planul include măsuri legislative și administrativ-instituționale care au rolul să crească eficiența sistemului judiciar și calitatea actului de justiției în beneficiul cetățenilor și…
-
Dreptul cetățeanului la un proces echitabil. Cauza Moinescu împotriva României
În urmă cu patru ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată de către domnul D. Moinescu, care a susținut că, printr-un proces neechitabil, a fost condamnat penal fără o administrare nemijlocită a probelor, deși anterior fusese achitat de către instanțele de rang inferior pe baza acelorași probe. Să examinăm, pe scurt, modul în care-au…
-
Cauza Coniac contra României. Iată ce s-a hotărât la CEDO!
Unii oameni sunt dispuși să ajungă până în pânzele albe, spre a-și găsi dreptatea. Alții sunt mai curând resemnați sau sceptici, abandonând prematur căutarea dreptății. Temerarii luptă cu piedicile exterioare și cu ei înșiși, conștienți fiind că deși e posibil să nu obțină ceea ce și-au propus, vor rămâne, cel puțin, cu satisfacția de a…
-
Poţi candida numai pentru o singură funcție de primar
În şedinţa din 12 aprilie, Biroul Electoral Central a adoptat hotărârea privind aplicarea dispozițiilor art. (7) alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali. Astfel, o persoană…