Tag: Guvern

  • Guvernul cedează din instituţiile subordonate

    Ordonanţa de urgenţă privind reorganizarea administraţiei publice centrale a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Prin aceasta s-a stabilit ca Autoritatea pentru relaţii interetnice să se afle în subordinea Camerei Deputaţilor, iar Agenţia Naţională pentru Romi supusă Senatului. Actul a fost aprobat cu amendamentele care prevăd trecerea acestor instituţii de sub autoritatea Guvernului în subordinea Senatului…

  • Legea proprietăţilor, discutată în şedinţa de Guvern

    Potrivit declaraţiilor Premierului Victor Ponta, o primă formă a legii privind restituirea proprietăţilor va fi discutată în şedinţa de Guvern de miercuri, urmând ca luni să fie analizată de conducerea USL, proiectul urmând a fi promovat prin angajarea răspunderii Executivului. “În cursul acestei săptămâni vom finaliza în cadrul Guvernului proiectul de lege privind restituirea proprietăţilor, acest…

  • Angajamente ale Guvernului faţă de FMI

    Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional să respecte precondiţiile asumate până în iunie. Printre cele mai importante puncte ale înţelegerii se regăsesc listarea unor pachete de acţiuni din companiile de stat şi instalarea unor manageri privaţi, precum şi privatizarea unor companii din energie. România a continuat să facă apel la ancora FMI pentru a-şi…