-
Cand va ajunge rectificarea bugetară la Guvern
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a declarat că rectificarea bugetară va ajunge pe masa Guvernului la începutul lunii august. În acest sens Executivul se află în termenul legal, astfel că rectificarea bugetară poate fi făcută în cele șase luni până la sfârșitul anului, nu se poate face în primele șase luni ale anului.
-
Guvernul pregăteşte un nou pachet de debirocratizare
Prim-ministrul, Dacian Cioloşm a declarat că Executivul îşi propune adoptarea în toamnă a unui nou pachet de măsuri de debirocratizare care să vizeze în mod special mediul economic. ”O să venim cu un nou pachet de simplificare care să vizeze cu precădere mediul economic. Am avut discuţii deja cu companii, cu sectorul privat şi am…
-
OUG 42/2016: un transfer de competențe către autoritățile locale. Descentralizarea avansează!
Istoria ne-a dovedit că statul, oricât de bine ar fi condus, nu trebuie să dețină puteri absolute și nici să ajungă să dirijeze absolut totul în viața cetățenilor ori a comunităților. Trebuie păstrat un echilibru la nivel decizional. Individul este cel mai capabil să ia deciziile potrivite pentru sine însuși, după cum și hotărârile ce…
-
Aparatul propriu de funcţionare al Guvernului modificat
Ordonanţă de urgenţă, aprobată de Guvern, include modificări administrative la nivelul aparatului central al Guvernului şi al ministerelor. În coordonarea premierului vor trece mai multe instituţii, în timp ce Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria premierului vor fi reorganizate. Modificările se referă la reorganizarea Cancelariei prim-ministrului şi a Secretariatul General al Guvernului (SGG), măsură subscrisă priorităţilor Programului de…
-
Abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe – aviz negativ
Proiectul de lege pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară a primit aviz de respingere din partea membrilor Comisiei de cultură a Senatului. Drept motiv de respingere a fost faptul că Guvernul poate, în situații de urgență, să emită ordonanțe de urgență, însă niciunul dintre subiectele pentru care s-a solicitat abilitarea nu ar reprezenta…
-
Proiect: Ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare
Conform unui comunicat al Guvernului României, instituţia a aprobat proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple pe durata vacanței parlamentare în domenii care fac obiectul legilor ordinare. Astfel, principalele domenii de abilitare ale Executivului sunt: – finanțe publice și economie; – dezvoltare regională și administrație publică; – sănătate; – afaceri interne; – justiție; – cultură;…
-
Ajutor financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc
În ședința din 2 iunie, Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc. Valoarea totală a ajutorului este în limita sumei de 309.500 de euro, se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA și se prefinanțează din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul…
-
Bani alocaţi temporar pentru programe finanțate din fonduri europene
Printr-o Hotărâre, Guvernul a aprobat alocarea temporară a sumei de 500 de milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna iunie 2016, a programelor operaționale finanțate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergență. Suma de 500 de milioane de lei va fi repartizată astfel: 300 milioane de lei pentru Programul…
-
Reprezentanţii din Consiliul Economic şi Social vor fi retrași
Potrivit unui comunicat al Executivului, reprezentanții Guvernului în Consiliul Economic și Social (CES) vor fi retrași din această instituție tripartită. Membrii retraşi urmează să fie înlocuiți cu membri ai structurilor asociative ale societății civile. “Guvernul a abrogat, vineri, Hotărârea 175/2009 privind numirea reprezentanţilor săi în CES, decizie care este în concordanţă cu reglementările Legii 248/2013 privind…