-
Proiectele finanțate prin Programul Tranziție Justă 2021 – 2027 vor sprijini sectorul antreprenorial productiv
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică, primele ghiduri ale solicitantului pentru două apeluri de proiecte ce vor fi finanțate printr-un program aferent perioadei 2021 – 2027.
-
Organizațiile neguvernamentale din România au beneficiat de finanțare!
Prin programele operaționale aferente perioadei 2014 – 2020, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a avut un parteneriat prolific cu organizațiile neguvernamentale din România, care au beneficiat de finanțări totale de 2,5 miliarde. În total, în această perioadă au fost semnate un număr total de 1895 contracte de finanțare cu solicitanți eligibili printre care și ONG-uri…
-
A fost semnat acordul de împrumut pentru finanțarea proiectului de prevenire și reducere a poluării din spațiul rural
Ministrul Finanțelor, a semnat acordul de împrumut cu Banca Mondială, pentru finanțarea proiectului de prevenire și reducere a poluării din spațiul rural din România.
-
Ce condiții trebuie îndeplinite în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate?
Ghidul de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate a fost modificat și completat de Ordinul nr. 864/2023. Obiectul Programului constă în finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu acordată pentru autovehiculul uzat având o vechime egală sau mai mare de 15 ani de la anul fabricaţiei, în schimbul predării acestuia spre casare.
-
Procesul de autorizare şi derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
OUG nr. 18/2023 prevede cadrul de desfăşurare a sprijinului financiar şi tehnic acordat de sistemul financiar – bancar în procesul de autorizare şi derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
-
REPowerEU aduce României o finanțare nouă de 1.440.391.220 euro
Situația geo-politică și economică a Uniunii Europene și, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanțial de la momentul adoptării Planului Național de Redresare și Reziliență în luna noiembrie a anului 2021.
-
UE investește în proiecte strategice privind natura, mediul și clima
Comisia a anunțat o investiție de peste 116 milioane EUR pentru proiectele strategice ale noului program LIFE. Finanțarea va ajuta opt proiecte majore din Belgia, Estonia, Spania, Italia, Polonia, Slovacia și Finlanda să își atingă obiectivele climatice și de mediu.
-
Prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, martie 2023!
În vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice în luna martie 2023 se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 5.200 milioane lei, la care se poate adăuga suma de 720 milioane lei…