-
Actul de procedură trimis prin email în ultima zi a termenului este socotit a fi făcut în termen chiar dacă se înregistrează după expirarea termenului!
Modalitatea de calculare a termenelor prevăzute de Codul de procedură penală a condus la interpretări diferite în practica judiciară, astfel potrivit ştirilor juridice Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni de drept.
-
Decăderea din termen intervine şi în cazul termenelor judecătoreşti?
Potrivit legislaţiei, art. 268 alin. 1 C. procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen. Astfel, ne întrebăm dacă şi în cazul termenelor judecătoreşti intervine decăderea? Vom analiza în cele ce urmează un caz practic pentru a…