Tag: examen de titularizare

  • Consiliul de Administrație al unității de învățământ nu mai poate titulariza profesorii!

    Se spune că „profesorul este ca o lumânare care îi luminează pe alții, consumându-se pe sine.” (Giovano Ruffini) sau cel puțin asta este imaginea pe care o am eu despre dascălii care mi-au pus prima oară creionul în mână, m-au învățat să intru în minunata și fascinanta lume a cărților și să descifrez tainele din…

  • Modificări în educație

    Potrivit Ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, a fost supus dezbaterii publice un proiect de ordonanță pentru modificarea Legii educației publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Modificările propuse în proiectul de act normativ vizează trecerea clasei a IX-a înapoi la liceu, și facilităţi pentru cadrele didactice în privinţa examenului de titularizare. Remus Pricopie, a…