-
Care este procedura privind acordarea eșalonării la plată ?
Văzând cât de multe taxe au de plătit românii, taxe al căror cuantum crește precum Făt-Frumos, nu poți să nu te gândești că în țara noastră viața este ca în epigrama lui Constantin Enescu: „Avem povești despre mai bine,/Cu lefuri mari, cămări mai pline,/Și viața ne va fi de vis…/Nu pe pământ…în paradis.” Mulți contribuabili…
-
Ce trebuie să faci ca să ți se anuleze datoriile la stat sau să amâni plata lor?
Mai este puțin și acest an se încheie. Cu bune și cu rele, a mai trecut o etapă din viața noastră și, ca la orice final de an, oamenii își fac bilanțul anului ce s-a scurs. Fiindcă intrăm în luna cadourilor, statul s-a gândit să îi răsplătească cum se cuvine pe românii care își vor…
-
Nota de fundamentare a ordonanţei cu privire la eşalonarea creditelor
Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă cu privire la restructurarea creditelor are un conţinut care aminteşte de rapoartele BNR decât de notele de fundamentare publicate de Ministerul Finaţelor, iar surse oficiale afirmă că la proiect a lucrat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR. Atât structura, frazeologia, cât şi elemente de scriere arată că documentul este redactat în…
-
Eşalonarea plăţilor datoriilor pentru medicamente
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, a fost semnat un protocol cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) prin care s-a convenit implementarea unui calendar de eşalonare a plăţilor datoriilor până la sfârşitul anului 2014 astfel încât să nu se realizeze o presiune financiară care să nu poată fi suportată de sistemul sanitar. Astfel, 2/3…
-
Eşalonarea plăţii despăgubirilor
Guvernul a decis ca despăgubirile cetăţenilor români care au avut proprietăţi în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, Bulgaria sau în fostul Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor vor fi eşalonate pe o perioadă de 10 ani, cu o tranşă anuală de minimum 20.000 lei. Plata se va face în tranşe anuale egale, iar…