-
Activităţile in cadrul unităţilor de învăţământ se vor desfăşura cu respectarea unor reguli stricte
Au fost adoptate măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care au acces în cadrul instituţiilor de învăţământ, în condiţii de siguranţă. În Monitorul Oficial nr. 381/2020 a fost publicat Ordinul nr. 4220/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS – CoV – 2 în unităţile/instituţiile de învăţământ.
-
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis un comunicat cu privire la măsurile luate în sistemul de învăţământ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis un comunicat cu privire la măsurile luate în sistemul de învăţământ în contextul pandemiei. “În România, cursurile în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal rămân suspendate, dar se va continua învăţarea asistată de tehnologie până în data de 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului şcolar.
-
Grădiniţele, şcolile şi universităţile se vor deschide în septembrie!
Preşedintele României a susţinut la Palatul Cotroceni o declaraţie de presă. “În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri.
-
Prezenţa online la cursuri a elevilor şi a cadrelor didactice va fi monitorizată de unităţile de învăţământ!
A fost emis ordinul de ministru privind instrucţiunile pentru crearea şi/sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare on-line. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfăşurarea procesului de învăţare on-line din învăţământul preuniversitar.
-
Începând cu luna iunie cursurile ar putea fi reluate!
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a agreat cu partenerii educaţionali – reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor, cadrelor didactice şi cei ai Consiliului Naţional al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor şi a finalizării cu succes a anului şcolar şi universitar 2019/2020.
-
Noi reguli în decontarea cheltuielilor de transport a elevilor!
Legea educaţiei naţionale a fost modificată de OUG nr. 15/2020. Aceasta prevede că elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus – întors pe semestru, dacă locuiesc la internat…
-
Legea pentru aprobarea OUG privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare, reexaminată
Președintele României, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005…
-
Elevii şi studenţii vor primi ajutor financiar pentru achiziţionarea de calculatoare
Guvernul va adopta o hotărâre prin care elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse sunt susţinuţi financiar să achiziţioneze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro. “Guvernul continuă măsurile de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ şi sprijină accesul elevilor şi studenţilor la educaţie. Suntem preocupaţi să acordăm şanse egale copiilor şi…