-
ICCJ. Cheltuielile de judecată nu sunt sunt supuse controlului instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs criticile recurentului privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de către instanţa de apel, atât cele care vizează compensarea, cât și cele care vizează cuantumul acestora, întrucât sunt aspecte ce țin de netemeinicie şi de apreciere a…
-
România şi-ar putea menţine şi în 2018 dinamica pozitivă a dividendelor
Dividendele pe piaţa din România au avut anul trecut un randament mediu de 7-8%, cu mult peste media europeană de 2-3%. Pornind de la cele mai recente raportări financiare ale companiilor incluse în indicele BET, o analiză Tradeville estimează că, şi în anul 2018, dividendele îşi vor menţine dinamica pozitivă. Companiile de stat româneşti au…
-
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna iulie 2018
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna iulie 2018 cu 0,8% faţă de iunie 2018, până la nivelul de 310,409 miliarde de lei, în timp ce faţă de iulie 2017 s-au majorat cu 10,9%, respectiv 6,1% în termeni reali, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. În luna iulie 2018, depozitele în lei ale gospodăriilor…
-
A fost publicat Ordinul privind acordarea de despăgubiri celor care au constituit depozite la CEC
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 706 din data de 14 august 2018, a fost publicat Ordinul nr. 2628/2018 privind prospectul de emisiune al titlului de stat emis în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziționării de autoturisme.
-
Legea securităţii la incendiu desfiinţează depozitele din perioada comunistă
Adoptat în această vară de Guvernul României, documentul care aprobă categoriile de construcţii supuse autorizării privind securitatea la incendiu obligă producătorii care îşi desfăşoară activitatea în depozitele ridicate în perioada comunistă să se mute în spaţii noi, în afara oraşelor. Acest fenomen se întâmplă pentru că depozitele ceauşiste nu sunt dotate cu instalaţii performante de stingere a incendiilor.…
-
Persoanele cu librete de economii nu vor fi despăgubiţi
În legătură cu informaţiile cu privire la despăgubirile deponenţilor CEC care deţin librete de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme (5.000 lei vechi) sau librete de economii la vedere, Ministerul Finanţelor Publice a făcut câteva precizări: libretele de economii şi câştiguri în autoturisme au fost emise în baza unui act normativ, clauzele nefiind supuse…
-
Românii care vor să depoziteze carnea de porc pot primi ajutor financiar
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că în data de 14 decembrie 2015 a fost adoptat de către Comisia Europeană Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2334 de deschidere a depozitării private pentru carnea de porc și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului. Regulamentul stabilește tipurile de produse eligibile, perioadele de depozitare,…
-
Ai bani depuşi la bancă? Pe legiuitor îl preocupă garantarea depozitelor!
“Azi un leu la bancă pui, mâine el va face pui”, spunea o reclamă de pe vremuri, menită să-i îndemne pe cei mici să renunţe la clasica puşculiţă şi pe cei mari să nu-şi mai ţină agoniseala la saltea. Ca s-o spunem pe cea dreaptă, precara educaţie financiară a multor români face ca bruma de…